Eveniment

A încălcat ordinul de protecție, și-a amenințat mama și a ajuns în arestul IPJ

Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Săceni, cercetat sub aspectul încălcării măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și săvârșirii infracțiunii de amenințare, a fost reținut de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede.
Conform IPJ Teleorman, activitatea reținută în sarcina bărbatului constă în aceea că, la data de 16 decembrie a.c, în intervalul orar 18:30 – 22:00, ar fi pătruns de două ori în curtea locuinței mamei sale, o femeie de 69 de ani, din aceeași localitate, deși împotriva sa fusese emis ordin de protecție, fiind stabilite restricții și în ceea ce privește distanța pe care trebuie să o păstreze față de femeie, totodată amenințând-o cu acte de violență.
În urma administrării probatoriului, la data de 17 decembrie a.c., față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.