Economie

A fost lansat Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic / Autoritățile publice locale și centrale pot depune cereri până pe 20 februarie

Începând cu data de 3 ianuarie 2023, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a demarat Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Conform declarației ministrului Cseke Attila, solicitanții dispun de o perioadă de două luni, mai exact 60 de zile, pentru depunerea documentelor, care se vor încărca pe platforma digitală investiții.mdlpa.ro. Documentația constă în cerere de finanțare la care se adaugă și raportul sintetic al evaluării seismice și raportul de audit energetic, doar în situația în care aceștia solicită finanțare integrată. Cererile de finanțare pot fi depuse de autoritățile publice locale și centrale, fiind aplicat criteriul primul venitt-primul servit.

Conform datelor publicate de MDLPA, într-un interval foarte scurt, și anume în mai puțin de 24 de ore de la deschiderea programului, ministerul a primit 187 de cereri, în valoare de peste 3 miliarde de lei. Cele mai multe cereri sunt pentru clădiri multietaje cu destinație de locuință, în număr de 121. Costul la care se ridică consolidarea acestora este de 2.772.438.281,12 lei. Un număr de 66 de cereri au fost primite și pentru clădirile de interes public, aflate în proprietatea administrației publice, în valoare de 888.245.453,45 lei.

Cererile de finanțare pot fi depuse până la data de 20 februarie 2023, ora 23:59, urmând ca, mai apoi, în termen de 30 de zile, MDLPA să verifice administrativ și să centralizeze solicitările transmise, în ordinea cronologică înregistrării. În eventualitatea primirii unor cereri neconforme, vor fi solicitate clarificări, iar solicitările ce au fost revizuite primesc un nou număr de înregistrare.

Beneficiarii vor trebui să încarce pe platforma digitală hotărârea asociației de proprietari (în cazul clădirilor rezidențiale), documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, devizul general, actul administrativ de aprobare a cheltuielilor finanțate de la bugetul local, certificatul de urbanism și avizele și acordurile solicitate prin acesta, autorizația de construire, precum și documentele care să prezinte stadiul fizic realizat (dacă este cazul).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.