Politic

A fost înaintată propunerea pentru funcția de secretar general al Prefecturii Teleorman

La începutul anului, Guvernul Cîțu a luat o decizie menită să oficializeze un obicei practicat de ani de zile, însă neasumat de nimeni la nivel oficial, și anume politizarea funcțiilor de prefect și subprefect. Până de curând, prefecții și subprefecții defilau drept înalți funcționari publici independenți, însă erau numiți pe criterii politice, de conducerea partidelor cu care împărtășeau aceleași viziuni.

Astfel, Codul administrativ (OUG 57/2019) a fost modificat prin OUG 4/2021, care, pe lângă trecerea, funcțiilor prefecților și subprefecților din categoria înalților funcționari publici în cea a funcțiilor de demnitate publică, a introdus în legislație și funcția de secretar general al instituției prefectului.

Însă, odată introdusă în organigramă, funcția a rămas una vacantă în majoritatea prefecturilor din țară, până spre finalul săptămânii trecute, când, în Monitorul Oficial au început să fie publicate deciziile de numire pentru secretarii generali.

Rândul județului Teleorman ar trebui să vină zilele următoare, fiind deja înaintată o propunere pentru ocuparea funcției, în persoana secretarului de la Moșteni, Florin Tăbărana. Despre acesta se știe că este un om cu o vastă experiență în domeniu, ocupând funcția de secretar al Primăriei Moșteni încă din anul 1995. De altfel, se pare că experiența îndelungată a cântărit greu în propunerea sa pentru ocuparea funcției de secretar general al Prefecturii.

Potrivit normelor în vigoare, secretarul general va trebui să: coordoneze structura/ structurile de specialitate prin care se realizează atribuțiile privind verificarea legalității actelor de către prefect; asigure transmiterea ordinelor prefectului cu caracter normativ către ministerul care coordonează instituția prefectului și publicarea în monitorul oficial local al județului ori al municipiului București, precum și pe pagina de internet a instituției prefectului; îndrume secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale și ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor; să gestioneze și să urmărească îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare; să înainteze către prefect propunerile cu privire la organizarea și desfășurarea circuitului legal al lucrărilor, să facă informarea documentară, primirea și soluționarea petițiilor, precum și arhivarea documentelor; să aprobe eliberarea de extrase sau copii de pe acte din arhiva instituției prefectului, cu excepția celor care conțin informații clasificate; să asigure secretariatul comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în calitate de secretar al comisiei județene.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.