Social

A fost aprobat costul lunar de întreţinere a beneficiarilor din sistemul de asistență socială – Centrele de la Cervenia şi Furculeşti, Olteni și Videle și centrele pentru copii cu nevoi speciale din cadrul DGASPC

Trei proiecte de hotărâri privind aprobarea costului mediu lunar de întreținerea unor categorii de persoane din sistemul de asistență socială au fost trecute pe ordinea de zi a Consiliului Județean de joi, 22 aprilie, toate cele trei puncte fiind adoptate cu unanimitate de voturi. Concret, este vorba despre Proiectul de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere a persoanelor vârstnice, a contribuției persoanelor vârstnice și a contribuției susținătorilor legali ai persoanelor vârstnice din Centrele pentru persoane vârstnice Furculești și Cervenia și categoriile de venituri care vor fi luate în calcul la stabilirea venitului lunar pe membru de familie, din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, pentru anul 2021; Proiectul de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere a persoanelor adulte cu handicap din Centrul de îngrijire și asistență Olteni, Centrul de îngrijire și asistență Videle și Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Videle, din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, pentru anul 2021 și Proiectul de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere a copiilor cu nevoi sociale și speciale din Centrele rezidențiale și de zi din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, pentru anul 2021.

Astfel, prin votul lor, consilierii județeni au aprobat costul mediu lunar de întreţinere a persoanelor vârstnice din Centrul Pentru Persoanele Vârstnice Furculeşti, pentru anul 2021, în cuantum de 4.213 lei /beneficiar, iar cel al persoanelor vârstnice din Centrul Pentru Persoanele Vârstnice Cervenia, pentru anul 2021, în cuantum de 4.259 lei /beneficiar. Totodată, aleșii județeni au decis și că, în ceea ce privește contribuţia lunară de întreţinere, aceasta se stabileşte în valoare de până la 60% din valoarea veniturilor personale lunare şi nu depaşeşte costul mediu lunar de întreţinere aprobat, iar diferenţa până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere se va plăti de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice, dacă realizează venit net lunar, pe membru de familie, în cuantum mai mare decât valoarea netă a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit potrivit legii, de 1.386 lei /lună.

De asemenea, s-a aprobat costul mediu lunar de întreţinere pentru anul 2021 a persoanelor adulte cu handicap din Centrul de îngrijire şi asistenţă Olteni în cuantum de 6.209 lei/ lună/beneliciar, dar și costul mediu lunar de întreţinere pentru anul 2021 a persoanelor adulte cu handicap din Centrul de Ingrijire şi asistenţă Videle în cuantum de 7.000 lei/lună/beneficiar. Totodată, s-a aprobat costul mediu lunar de întreţinere pentru anul 2021 a persoanelor adulte cu handicap din Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Videle în cuantum de 6.500 lei/lună/beneficiar.

„Contribuţia lunară de întreţinere datorată de adulţii cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap sau de susţinătorii acestora este stabilită prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr. 1887/2016, cu modificările şi completările ulterioare, la suma de 900 lei/lună/beneficiar. La stabilirea cuantumului contribuţiei lunare de întreţinere în sarcina altor persoane decât cea asistată, respectiv în sarcina susţinătorilor legali, când acestea nu au venituri proprii sau veniturile pe care le au sunt insuficiente pentru plata integrală a contribuţiei, se va proceda conform Metodologiei de stabilire a nivelului contribuţiei lunare de întreţinere datorate de adulţii cu handicap asistaţi în centre rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap sau de susţinătorii acestora, aprobate prin Ordinul Ministrului Muncii Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr.1887/2016, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai arată în proiectul de hotărâre adoptat, joi, de aleșii județeni.

În ceea ce privește aprobarea costului mediu lunar de întreținere a copiilor cu nevoi sociale și speciale din Centrele rezidențiale și de zi din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, pentru anul 2021, acesta diferă de la un centru la altul și este calculat în funcție de serviciile oferite și categoria socială/medicală a beneficiarilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.