Social

Un turnean de 98 de ani, cel mai vârstnic teleormănean vaccinat anti-COVID

Un bărbat de 98 de ani, din Turnu Măgurele, este cel mai vârstnic teleormănean care a ales să se vaccineze împotriva COVID-19. Pentru că nu se putea deplasa la centrul de vaccinare, o echipă mobilă a mers la domiciliul bărbatului pentru a-i administra doza de ser, potrivit directorului DSP Teleorman, Stelian Cristea.

Potrivit sursei citate, interesați de vaccinarea anti-COVID sunt și tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, în cele trei zile în care a fost organizat Maratonul de vaccinare la Sala Polivalentă din Alexandria aproximativ 30 de tineri din această categorie s-au prezentat pentru vaccinare. Pentru a se putea imuniza anti-COVID, tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani trebuie să meargă la centrul de vaccinare însoțiți de un părinte sau de tutorele legal.

În prezent, teleormănenii care vor să se vaccineze împotriva COVID-19 au la dispoziție 13 centre de vaccinare, unde se pot imuniza cu cele trei tipuri de vaccin existente, respectiv Pfizer, Moderna și AstraZeneca, dar și posibilitatea de a se imuniza cu serul produs de Johnson & Johnson, la medicii de familie înscriși în campania de vaccinare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.