Carmen Dumitrescu
În această cursă electorală, care a fost destul de incisivă la nivelul judeţului Teleorman, marii câştigători, aşa cum a rezultat din opţiunile populaţiei, au fost candidaţii USL. Astfel, nici unul dintre candidaţii USL care au încercat să convingă opinia publică de bunele lor intenţii pentru Parlament nu a obţinut scoruri mai mici de 70%. Cel mai bine cotat parlamentar, în ceea ce priveşte voinţa exprimată a teleormănenilor, este Marin Almăjanu care a obţinut 87,59% din sufragii, evident acest lucru fiind posibil şi pentru că liderul liberalilor teleormăneni este foarte cunoscut în colegiul său şi pentru că până acum, prin activitatea sa în Camera Deputaţilor a demonstrat că merită încredere. Un alt candidat al USL care a înregistrat scoruri foarte bune este Adrian Simionescu, care a obţinut în Colegiul 2 – Zimnicea scorul de 74,58%, demonstrând că a reuşit, în cursul campaniei electorale susţinute în ultimele săptămâni, să convingă populaţia că are realmente potenţial pentru a merita să facă parte din forul legislativ al ţării.
Un candidat USL care a făcut, de asemenea, performanţă la aceste alegeri a fost Valentin Boboc, care a şi purtat una dintre cele mai dificile lupte în colegiul său, fiind vorba despre un colegiu mare şi destul de puţin adecvat unei campanii “din uşă în uşă”. Cu toate acestea, Valentin Boboc a făcut efortul în cauză şi a fost răsplătit de oameni cu un scor de 70,45%. Chestionat cu privire la rezultatul obţinut, deputatul teleormănean a declarat: “Sunt mulţumit. Sau aş putea spune chiar să sunt foarte mulţumit. Pentru că sunt pentru prima dată într-o competiţie electorală de o asemenea anvergură şi am obţinut un rezultat foarte bun. Am obţinut un procent care s-a înscris pe linia partidului”.
Candidata Cătălina Ştefănescu a obţinut şi ea, în ciuda controverselor iscate pe marginea candidaturii sale, un procent impresionant de 71,76%, lucru absolut firesc în condiţiile în care întreaga zonă are simpatii useliste, lucru care a avantajat-o pe tânăra de 23 de ani.
Liviu Dragnea a obţinut în Colegiul 3, scorul de 71,49%, şi acesta demonstrând că a reuşit să convingă populaţia din zonă, obţinând un procent mai mare decât cel câştigat la alegerile locale. Ică Calotă Florică a obţinut, la rândul său, scorul important, de 71%, astfel că toţi deputaţii USL care vor pleca în Parlament în această nouă legislatură au reuşit să înregistreze rezultate impresionante, de peste 70%.
În ceea ce-i priveşte pe senatori, se pare că rezultatul cel mai important a fost obţinut de liderul liberalilor la nivel naţional, Crin Antonescu – 77,16%, lucru absolut firesc în contextul în care colegiul în care a candidat a fost un colegiu cu preferinţe preponderent liberale.
Un scor la fel de bun a fost obţinut şi de Timotei Stuparu, politician cu multă experienţă, dar şi cu multă notorietate la nivelul judeţului, care a închis colegiul său cu 70,26%. Chestionat cu privire la obţinerea acestui rezultate, senatorul a declarat: “Trebuie să spun că pentru mine, care sunt mai pesimist din fire, ţinând cont de contracandidaţi care puteau avea o acţiune mai fermă în campanie, dar şi de vremea rea, mă aşteptam la un scor mai mic. Dar se pare că valul de nemulţumire împotriva lui Băsescu şi alor lui a fost masiv. Este o mare obligaţie pentru viitor. De aceea suntem atenţi, şi de acum înainte, şi mai implicaţi să facem ceea ce am promis în acest judeţ”.
Şi, de acum, fostul primar al municipiului Turnu Măgurele, Nicolae Mohanu, a reuşit să înregistreze un scor foarte important în aceste alegeri, el obţinând 74% din sufragii. Cu privire la rezultatul obţinut, senatorul a declarat: “A fost o campanie extrem de obositoare, în care am expus programe şi strategii, care a decurs normal. Şi mă bucur foarte mult pentru victorie…”.
Si totusi, cum este posibil ca unul dintre cele mai sarace, daca nu chiar cel mai sarac, electorat din tara, sa voteze intr-un procent de peste 70% cu cei care l-au adus la acest nivel de saracie???!!!
Ar fi fost kulmea sa mai iasa Floresku, a doua oara redistribuit. Orikum baiatul asta e o rusine a „politicii” teleormanene. Iar Militaru Lucika, Lucika al nostru kum zicea el in afise, a fost arunkat la gunoi de cei pe kare i-a mintit si furat 12 ani. Bravo Videle !
FELICITARI !,,,,,,ai mei nu m-au ascultat,
rezultatul l-am prevazut cu un an inainte,v-om sta
in oppozitie,,,,CU OCHII PE VOI,,,,”fericitilor” !
Bine, tovarasi !
„Felicitari”! Iar…ati pus-o, halal !