Economie

80.81% din numărul fermierilor programați au depus Cererile Unice de Plată

Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2021 a demarat la 1 martie 2021, fermierii putând să-și înregistreze Cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la Centrele județene/locale APIA sau la Centrul Municipiului Bucureşti, până la data de 17 mai 2021, având în vedere necesitatea aplicării măsurilor de siguranță în contextul pandemiei de Covid-19.

Reprezentanții APIA Teleorman aduc la cunoștința fermierilor din Teleorman faptul că cererile pot fi depuse şi după data de 17 mai 2021, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul, dacă cererea ar fi fost depusă până la 17 mai 2021. De asemenea, modificările la cerere fără aplicarea de penalizări se depun la centrele locale/judeţene APIA până la data de 31 mai 2021 inclusiv, conform  prevederilor art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014. Fermierii pot depune modificări ale cererii unice de plată după data de 31 mai 2021, până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă modificarea cererii unice de plată ar fi fost depusă până la data de 31 mai 2021.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro și www.pndr.ro.

La nivelul județului Teleorman, sunt programați pentru depunerea cererilor unice de plată 15788 fermieri, totalizând o suprafață de 427837.67 ha. Până la data de 12.05.2021 inclusiv, au fost depuse 12759 cereri pentru o suprafață de 337681.16 ha, reprezentând un procent de 80.81% din numărul fermierilor programați și 78.93% din suprafața înregistrată în anul 2020. De asemenea, se aflau în lucru (având actualizate parcelele, dar cererile nefiind încă închise) 963 cereri pentru o suprafață de 75742 ha.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.