Eveniment

8 percheziții domiciliare, 3 persoane audiate de procurorii DIICOT Teleorman în cauza celor 16 sirieni carantinați la Zimnicea

La data de 24.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman au efectuat un număr de 8 percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trecerea frauduloasă a frontierei de stat, traficul de migranți și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. 1 sau alin. 2, sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.

În cauză s-a reținut faptul că, la data de 31 octombrie 2021, un număr de 16 cetățeni sirieni au trecut fraudulos frontiera de stat, din Bulgaria în România, cu o ambarcațiune ce aparținea unui cetățean bulgar.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, cetățenii sirieni au fost debarcați pe malul românesc, iar ulterior au început să se deplaseze pe digul de protecție al râului Sâi, spre comunicația DN54A, care leagă localitățile Islaz – Turnu Măgurele.
În apropierea podului, cei 16 cetățeni sirieni au fost așteptați de două autovehicule, care urmau să îi transporte în municipiul Timișoara, cu scopul de a ajunge ulterior în vestul Europei.
Totodată, s-a stabilit faptul că, unul dintre conducătorii autovehiculelor nu poseda permis de conducere.
Lucrătorii de poliție din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Turnu Măgurele au procedat la interceptarea și oprirea în trafic a celor două autovehicule, la aproximativ 2 km față de municipiul Turnu Măgurele.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 3 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.