Economie

7.077 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Teleorman

În primele 10 luni ale anului 2018, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Teleorman au fost încadrate în muncă 7.077 persoane, dintre care 2.971 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 3.011 au peste 45 de ani, 1.793 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 1.337 au între 25 și 35 de ani, iar 936 sunt tineri sub 25 de ani .

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 2.832 provin din mediul urban, iar 3.245 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (2.823), urmate de cele cu studii gimnaziale (2.050). Numărul celor cu studii profesional/arte si meserii este de 1.749, iar cei cu studii postliceale si universitare  sunt în număr de 414.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Teleorman, 6.953 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele 10 luni ale anului 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7.063 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman, puteți accesa www.teleorman.anofm.ro

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.