Monica DUMITRESCU
La sfârşitul săptămânii trecute au fost afişate rezultatele obţinute de candidaţii înscrişi la sesiunea specială de bacalaureat pentru absolvenţii de liceu din loturile naţionale care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale sportive sau pe discipline, precum şi pentru liceenii care susţin admiterea în universităţile din străinătate în aceeaşi perioadă cu prima sesiune a bacalaureatului.
Din totalul celor 235 candidaţi prezenţi, 160 au promovat, reprezentând 68,09%. La această sesiune, doar doi candidaţi au promovat cu media 10.
Cei mai mulţi candidaţi, respectiv 58, reprezentând 36,25% au obţinut medii între 9 şi 9.99. 39de candidaţi, reprezentând 24,38% au obţinut medii între 6-6,99, alţi 36 de candidaţi (22,50%) obţinând medii între 7-7,99. Procentul candidaţilor care au obţinut medii între 8-8,99 a fost de 15,63% (25 de candidaţi).