Politic

68 de social-democraţi teleormăneni i-au spus „NU” lui Liviu Dragnea

IMG_5680Scrutinul pentru alegerea preşedintelui PSD de duminică, 11 octombrie, a scos din case, în ciuda vremii nu tocmai prietenoase, 10.356 de social-democraţi teleormăneni din totalul de 12.156 de membri înregistraţi în evidenţe.

Secţiile de votare au fost deschise în fiecare localitate unde există o filială a PSD, în sedii de partid, birouri parlamentare, spaţii închiriate, cămine culturale şi biblioteci. Totodată, secţiile de votare au fost dotate cu cabine de vot, urne de vot sigilate cu semnătura preşedintelui Biroului Electoral al secţiei de votare şi borderou nominal cu membrii PSD înscrişi în organizaţie.

Mobilizarea social-democraţilor a fost una exemplară în Teleorman, astfel că, până la orele prânzului, procesul electoral se încheiase în numeroase organizaţii locale, printre care Nanov, Mârzăneşti, Măgura sau Brânceni.

Şi, cum Liviu Dragnea, până duminică liderul interimar al PSD, a fost, de altfel, unicul candidat înscris în cursa pentru şefia partidului, buletinul de vot a semănat, mai degrabă, cu cel pentru un referendum, decât cu unul pentru alegeri. Astfel, membrii PSD cu carnet au putut bifa una dintre cele două căsuţe de pe buletinul de vot, respectiv „DA” sau „NU”.

În ce priveşte membrii PSD din Teleorman, din totalul de 10.356 prezenţi la vot, 10.254 au considerat că Liviu Dragnea este persoana potrivită pentru a prelua preşedinţia partidului în urma alegerilor, în timp ce numai 68 de social-democraţi teleormăneni i-au spus „NU” celui care a renunţat la şefia Consiliului Judeţean pentru a reprezenta judeţul în politica de la Centru. (Violeta Mocanu)

One Comment

  1. Asa ca sa semene un pic a democratie!Si daca isi treceau numele pe buletin fiti sigur ca nu le zicea nimeni nimic!Acestea fie au fost sfatuiti de cineva fie din proprie initiativa si-au zis ca da bine, daca vor fi si cateva voturi in”contra”!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.