Miercuri, 30 martie, a avut loc Colegiului Prefectural având pe ordinea de zi o analiză ce vizează activitatea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor privind modul de cercetare și soluționare a petițiilor în anul 2015 și analiza privind informarea fermierilor cu privire la condițiile de acordare a sprijinului financiar în cadrul schemelor de plăți care se aplică în agricultură în anul 2016.
În acest sens, directorul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Teleorman, Eugen Coman, a vorbit despre modul de completare a cererilor unice de plată și despre termenele de depunere a acestora.
Acesta a menționat și faptul că de la 1 martie a demarat campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016, precizând că până în acest moment aproximativ 67% dintre fermieri au depus deja cererea.
Totodată, campania prin care fermierii pot vizualiza, prin conexiune la internet, propriile parcele digitizate în campania anterioară și își pot digitiza și măsura cu exactitate și alte parcele prin identificare pe ortofotoplanurile disponibile în baza de bate a APIA continuă până pe 10 iunie.
Directorul APIA Teleorman, Eugen Coman a reamintit că, în perioada 01 martie – 16 mai, la centrele judeţene/locale ale APIA, se depun fără penalizări cererile unice de plată.
Cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 16 mai 2016, în termen de 25 de zile, calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul, dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 16 mai.
Solicitările depuse după data de 10 iunie 2016 nu mai sunt admise la calcul, iar beneficiarului nu i se acordă niciun fel de plată sau de sprijin.
Și în Campania 2016, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic folosind aplicaţia IPA Online. (C.P.)