Social

643 de elevi teleormăneni au absentat la prima probă a simulării Examenului Național de Bacalaureat 2022

Astăzi, 28 martie 2022, s-a desfășurat proba scrisă la Limba și literatura română, din cadrul simulării probelor scrise ale Examenului Național de Bacalaureat 2022. În județul Teleorman, din cei 2227 de elevi înscriși, s-au prezentat 1584, iar 643 au fost absenți. Niciun elev nu a fost eliminat pentru tentativă de fraudă, informează reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Teleorman.

Subiectele și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00. Astfel, primul subiect a avut cerinţe pe baza unui fragment din volumul “Destăinuiri”, de Profira Sadoveanu și de redactat un text de minimum 150 de cuvinte, raportându-se la informaţiile unui fragment din volumul “Destăinuiri” de Profira Sadoveanu, cât şi la experienţa personală sau culturală.

Al doilea subiect, le-a cerut candidaţilor să prezinte în minumum 50 de cuvinte rolul notaţiilor autorului dintr-un fragment din „Idolul şi Ion Anapoda” de George Mihail-Zamfirescu.

Elevii de la filiera teoretică – profilul umanist au avut de redactat la subiectul al treilea un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui Ion Barbu.

Iar la ultimul subiect, elevii de la profilul real şi filiera tehnologică au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularităţi ale unui text poetic studiat, aparţinând lui Tudor Arghezi.

Următoarele probe vor avea loc marți, 29 martie – proba obligatorie a profilului, miercuri, 30 martie – proba la alegere a profilului și a specializării, joi, 31 martie – Limba și literatura maternă. Rezultatele vor fi afișate joi, 14 aprilie 2022.

La nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, rezultatele obținute de elevi la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2021 – 2022, vor fi analizate în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog, mai precizează sursa citată.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.