Social

500 de persoane defavorizate beneficiază de serviciile Cantinei de ajutor social a municipiului Alexandria

cantinaÎn şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Alexandria de joi, 26 februarie, consilierii au votat Proiectul de hotărâre cu privire la stabilirea numărului de locuri la Cantina de ajutor social a municipiului Alexandria.

Actului normativ prevede ca un număr de 500 de persoane defavorizate cu domiciliul în municipiul Alexandria, care reprezintă un segment vulnerabil pentru comunitate şi necesită măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale, să beneficieze de serviciile Cantinei de ajutor social a municipiului Alexandria.

Printre categoriile care beneficiază de prevederile proiectului de hotărâre sunt copiii în varstă de până la 18 ani şi tinerii care urmează cursuri de zi la instituţiile de învăţământ ce funcţionează în condiţiile legii, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul celor care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani, aflaţi în întreţinerea acelor familii al căror venit net mediu lunar pe o persoană în întreţinere este sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social, persoanele care beneficiază de ajutor social sau de alte ajutoare băneşti acordate în condiţiile legii şi al căror venit este de până la nivelul venitului net lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social, pensionarii şi persoanele care au împlinit vârsta de pensionare şi care sunt izolate social, nu au susţinători legali sau sunt lipsite de venituri, precum invalizii şi bolnavii cronici şi persoanele care, temporar, nu realizează venituri.

Acordarea de servicii sociale acestor categorii de persoane se efectuează numai pentru persoanele care au domiciliul în municipiul Alexandria, iar acoperirea financiară a costurilor efectuate cu hrana servită asistaţilor, potrivit legii, se asigură din bugetul local . (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.