Social

50 de dascăli din județ s-au prezentat la proba scrisă a examenului de definitivare în învăţământ

Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020, s-a desfășurat miercuri, 22 iulie, iar la nivelul județului Teleorman, dintre cei 52 de candidați cu drept de participare la proba scrisă, au fost prezenți 50 de candidați, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean. Nu a fost eliminat niciun candidat și nu au fost înregistrate cazuri de candidați cu temperatura peste 37.3 grade Celsius, mai arată sursa citată. Trei dintre candidați au decis să se retragă din motive personale, astfel că au fost transmise spre centrele de evaluare 47 de teze.

Primele rezultate vor fi comunicate miercuri, 29 iulie, în centrul de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro.

Contestațiile vor putea fi depuse la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 20.00, și pe 30 iulie, până la ora 12.00, iar rezultatele finale se vor afișa în centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, pe data de 4 august.

Conform metodologiei de concurs, nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.