Social

5 clase din Alexandria, una din Zimnicea și o grupă din Turnu Măgurele învață în sistem online

Potrivit datelor publicate de Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, actualizate vineri, 10 decembrie, numărul claselor/grupelor din unitățile de învățământ din județ care desfășoară cursurile în sistem online s-a micșorat considerabil. Doar 7 clase mai funcționează săptămâna viitoare în online, ca urmare a existenței cazurilor de COVID-19. Este vorba de o clasă de la Liceul Teoretic „Al. Ghica”, una de la Școala Gimnazială nr. 7, trei clase ale Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, din Alexandria, o clasă a Liceului Teoretic Zimnicea și o grupă a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 5 Turnu Măgurele.
Pe de altă parte, toate unitățile de învățământ din Teleorman funcționează fizic fără a se mai ține cont de rata de vaccinare în rândul personalului, deși mai sunt câteva unități școlare unde rata de vaccinare este mai mică de 50% din personal sau chiar zero. Însă, având în vedere rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 la nivelul localităților din Teleorman, care este una scăzută, rata de vaccinare în rândul personalului din școli nu mai este un criteriu pentru stabilirea modului de funcționare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.