Social

46 de utilizatori externi ai portalului cnpp.ro, înregistrați de Casa de Pensii Teleorman în luna iulie

Dintr-un raport întocmit de reprezentanții Casei Județene de Pensii Teleorman reiese că în luna iulie 2022 au fost plătite pensii și indemnizații pentru 93.325 pensionari, beneficiari de asigurări sociale, în sumă totală de 203.985.265 lei; au fost depuse un număr de 356 cereri de pensionare cazuri noi și 216 cereri privind recalcularea drepturilor de pensie.

De asemenea, instituția județeană a înregistrat, în luna de raportare, 40 cereri privind stabilirea unor drepturi de pensie comunitară sau confirmarea stagiului de cotizare realizat în România.

Totodată, a efectuat un număr de 281 tranzacții reprezentând: drepturi noi, modificări de pensii și indemnizații, recalculări, modificări conturi, modificări de adrese, modificări de nume, schimbarea modalității de plată, corecții CNP, acordare taloane CFR, înființări și lichidări conturi, sistări și suspendări de la plată – dosare de pensii ca urmare a decesului ori alte cauze, transferări dosare pensii și/sau indemnizații, precum și rețineri de pensii.

Potrivit prevederilor Legii nr. 263/2010 au fost încheiate 4 contracte de asigurare socială, iar potrivit prevederilor Legii nr. 163/2020 au fost încheiate 9 contracte de asigurare socială.

În aceeași perioadă, au fost eliberate 29 formulare – Notificarea calității de neasigurat în sistemul de Securitate Socială din România, au fost înregistrați 46 utilizatori externi ai portalului cnpp.ro, s-a primit prin poșta electronică un număr de 210 solicitări, au fost înregistrate 238 de cereri de acordare a biletelor de tratament balnear, fiind eliberate un număr de 313 bilete tratament, au fost, de asemenea, înregistrate 2 cereri privind acordarea de restituiri indemnizații pentru incapacitate de muncă, au fost expertizate un număr total de 400 persoane la nivelul județului Teleorman, de către cabinetele de expertiză medicală și s-au acordat 439 ajutoare de deces, în sumă de 2.618.381 lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.