Eveniment

428 de teleormăneni au chemat salvarea în week-end

Cel de-al doilea week-end al lunii ianuarie 2015 a fost destul de zbuciumat pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă, numărul solicitărilor la finele săptămânii trecute fiind de aproape 430 de solicitări. Cei 428 de teleormăneni care au sunat la salvare au acuzat diverse probleme de sănătate. Potrivit SJA Teleorman, cele mai multe apeluri au fost pentru durerile abdominale sau de spate, 66 de persoane necesitând ajutor medical de urgenţă din cauza acestor afecţiuni, cefalee, peste 30 de persoane au chemat ambulanţa pentru această afecţiune, copiii bolnavi au ocupat locul al treilea în rândul apelurilor la salvare, peste 30 de copii necesitând ajutor medical de urgenţă din cauza problemelor de sănătate, cele mai multe fiind de natură virală, însoţite de febră şi vărsături. Tot în număr mare au fost şi apelurile pentru dificultăţi de respiraţie, 28 de solicitări au venit din partea persoanelor care au avut astfel de probleme, urmate de aproape 20 de accidente vasculare cerebrale.

Printre solicitările la ambulanţă în număr mare au fost şi cei care au încercat să se sinucidă sau au avut probleme de ordin psihic, 12 persoane fiind duse de urgenţă la camerele de gardă ale spitalelor din judeţ în urma unei tentative de suicid sau a unei crize de natură psihiatrică. De altfel, la spital au ajuns şi multe persoane care au suferit leziuni în urma căderilor sau alte accidente, bolnavii cu afecţiuni cronice, respectiv diverse afecţiuni cardiace sau cei cu diabet, 13 persoane au acuzat durteri toracice ca urmare a unor afecţiuni cardiace. De asemenea, pentru 4 persoane week-end-ul s-a terminat la primiri urgenţe, acestea ajungând la spital cu diverse traumatisme în urma violenţelor şi agresiunilor exercitate asupra lor, iar alte 8 au ajuns la camera de gardă în prag de comă alcoolică sau intoxicaţie cu alcool. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.