În perioada 6 – 9 mai 2016, din cele 389 de solicitări prin care teleormănenii au solicitat intervenţia ambulanţei, cele mai multe, 57 la număr, au fost pentru pacienţi care acuzau dureri abdominale ori de spate, cu diverse grade de dificultate. În alte 49 de cazuri, ambulanţele au intervenit pentru durerile de cap (cefalee). Dificultăţile respiratorii, sub mai multe grade, şi tusea au creat probleme unui număr de 22 de pacienţi.
Potrivit managerului SAJ Teleorman, Cristian Popescu, în acest sfârşit de săptămână, ambulanţele au mai intervenit şi în cazul a 20 de copii care acuzau diverse probleme, 20 de accidente diverse altele decât cele rutiere, 18 accidente vasculare cerebrale, 17 cazuri în care persoanele au acuzat dureri toracice, în mare parte din cauza problemelor de ordin cardio-vascular. De altfel, ambulanța a fost solicitată și pentru 12 pacienţi care prezentau sângerări. Şi în cazul acestora, ambulanţele au intervenit la timp, astfel încât pacienţii nu au suferit şi alte complicaţii.
Ambulanţele au participat şi la preluarea victimelor care au provenit din conflicte și agresiuni fizice. În acest caz, 13 persoane au ajuns bătute la spital cu diferite traumatisme. Totodată, la final de săptămână, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță a participat la preluarea unei victime rezultate dintr-un accident care a avut loc în comuna Piatra, un bărbat de 65 de ani care a suferit politraumatisme multiple. Tot în week-end, un copil de 1 an cu o malfomație congenitală și un bărbat de 62 de ani care a suferit un infarct de miocard au fost transportați cu ambulanța la elicopterul SMURD care i-a transportat la București pentru îngrijiri medicale. (C.P.)