În doar două zile, echipajele profesioniste ale ISU “A.D. Ghica” Teleorman au participat la un număr de 92 de misiuni, dintre care: 49 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, 30 incendii (un incendiu la o casă din localitatea Cervenia şi 29 incendii de vegetaţie uscată şi miriște), două evenimente rutiere în localitățile Peretu și Buzescu, la care pompierii militari au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, o misiune pentru salvarea unui pui de barză, o misiune de asigurare a măsurilor P.S.I., o intervenție degajare copac căzut pe carosabil și opt activități de recunoaștere și informări preventive privind prevenirea incendiilor de vegetație uscată, transmit reprezentanții pompierilor teleormăneni.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență, https://fiipregatit.ro.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.