Social

28 de voluntari parcurg primele două etape de pregătire în cadrul programului “Salvator din pasiune”

În această perioadă, 28 de voluntari teleormăneni, cu vârste cuprinse între 16 și 41 de ani, înscriși în cadrul programului de voluntariat “Salvator din pasiune”, parcurg în cadrul ISU Teleorman primele două etape de pregătire cu scopul de a deveni adevărați salvatori ai comunității din care fac parte.

Pe parcursul a patru zile, voluntarii urmează cursul introductiv, ce constă în parcurgerea unor teme cu rol de prezentare a situațiilor de urgență, a profesiei de pompier profesionist, a tehnicii de intervenție și a misiunilor specifice.

Acesta va fi urmat de etapa a II-a de pregătire, care se va desfășura timp de cinci zile, în cadrul căreia își vor însuși atât noțiunile teoretice de bază, cât și deprinderile practice privind acordarea primului ajutor calificat, programul elaborat în acest sens de formatorii SMURD Teleorman fiind unul foarte solicitant, dar și interesant pentru cei care vor să-și ajute semenii în diferite situații de urgență.

“Reamintim celor care vor să învețe cum să fie de ajutor semenilor și comunității din care fac parte, că la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” al județului Teleorman se derulează, cu caracter permanent, programul de voluntariat intitulat “Salvator din Pasiune”. Acesta reprezintă o oportunitate pentru teleormăneni de a-și însuși cunoștințele și forma deprinderile necesare acordării primului ajutor, de a fi un sprijin real pentru cetățenii aflați în dificultate, în diferite situații de urgență.

Informații suplimentare, condițiile de înscriere și următoarea perioadă de pregătire în cadrul programului de voluntariat se pot obține de pe pagina de internet a inspectoratului www.isuteleorman.ro sau de la Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman, cu tel. 0247/311113, int. 27111”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” Teleorman.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.