În această săptămână, 26 de tineri din județul Teleorman participă la etapa a doua a programului de voluntariat “Salvator din pasiune”, derulat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “A. D. Ghica” Teleorman. Ei se pregătesc intens pentru a deveni competenți în acordarea primului ajutor de bază, fapt care poate să îi transforme în adevărați salvatori ai comunității din care fac parte.
Potrivit ISU Teleorman, cursurile abordează atât aspecte teoretice, cât și practice, dezvoltându-le abilitățile de a acționa rapid și eficient în fața unor situații critice. Prin dobândirea cunoștințelor și competențelor necesare, acești voluntari vor fi pregătiți să răspundă adecvat în momentele cruciale, pentru salvarea semenilor.
La finalul programului, aceștia vor fi testați atât teoretic, cât și practic, absolvenții urmând să primească diplome care le vor permite să se implice activ în activitățile de voluntariat alături de pompierii militari profesioniști.
“Importanța voluntariatului în comunitate este inestimabilă. Prin dedicarea și acțiunile lor de voluntariat, acești tineri devin factori de schimbare și de sprijin pentru cei din jur. Ei demonstrează că prin gesturi mici și implicare activă pot aduce o diferență semnificativă în viețile oamenilor.
Apreciem și salutăm contribuția lor în creșterea gradului de siguranță în comunitatea noastră și îi încurajăm să continue să fie modele de altruism și solidaritate!
Celor interesați de programul de voluntariat, le reamintim că pot obține informații de pe pagina de internet a inspectoratului www.isuteleorman.ro sau de la Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman, cu tel. 0247/311113, int. 27111”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” Teleorman.