Lider autoritar în campionatului judeţean al Ligii a 4-a, FCM Alexandria se pregăteşte deja pentru noul sezon competiţional şi pentru barajul de promovare în Liga a 3-a. Detaşată la 12 puncte faţă de locul 2 după turul de campionat, echipa alexăndreană a continuat pe aceeaşi linie ca în iarna lui 2014, organizând un trial de selecţie de jucători, pe care eventual să-i poată legitima în echipă. Acţiunea respectivă s-a desfăşurat în ziua de luni, 14 decembrie a.c., pe terenul Peco, unde au fost invitaţi să participe un număr de 25 de jucători, născuţi între anii 1997-2000. “Toţi aceşti jucători au fost urmăriţi în acest sezon, la nivel judeţean, am căutat să fie în limita de vârstă născuţi ’97-2000, astfel încât, în eventualitatea păstrării lor în lot, să corespundă cerinţei Federaţiei sub 19 ani. Sorin Albeanu a făcut această convocare, eu sunnt mulţumit că răspuns cu toţii acestei iniţiative, însă nu pot spune la acest moment dacă păstrăm vreunul pentru echipa care va continua în retur. Important este că sunt mulţi tineri care vor să facă fotbal, care vor să joace pentru FCM Alexandria, iar pe o parte din ei noi îi vom monitoriza şi de acum încolo”, a spus antrenorul Romulus Ciobanu.
Să punctăm faptul că parteneri de întrecere pentru tinerii fotbalişti veniţi la selecţie din întreg judeţul au fost jucătorii tineri de la FCM Alexandria, respectiv sportivii născuţi după 1997, care însă au reuşit să se impună în faţa adversarilor lor. Iar întreaga acţiune de selecţie de luni a fost urmărită de Romulus Ciobanu, antrenor principal, Marian Botea şi Sorin Albeanu, ambii antrenori secunzi, dar şi de preşedintele clubului, Bogdan Ciobanu, care a urmărit jocul alături de fostul mare fotbalist Florea Voicilă.
După acţiunea de selecţie de luni, 14 decembrie, lotul de la FCM Alexandria a intrat în vacanţă pentru cinci săptămâni de zile, echipa urmând să se reunească pe 18 ianuarie 2016.
B.Pană