Eveniment

24 de apartamente ANL vor fi repartizate în curând la Roşiorii de Vede

Monica DUMITRESCU

Consiliul local al municipiului Roşiorii de Vede se va întruni marţi, 30 mai 2017, în şedinţă ordinară pentru aprobarea mai multor proiecte de hotărâre. Lista cuprinde aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizaţi reprezentând noua valoare a investiţiilor pentru modernizarea a cinci străzi din municipiul Roşiorii de Vede, str. Carpaţi, Republicii, Mihai Eminescu, Stelian Popescu şi Lt. Bălăcescu, modificarea tarifului aferent transportului special al elevilor, acordarea unui sprijin financiar pentru două parohii, respectiv “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” şi “Cuvioasa Paraschiva”, rectificarea bugetului local şi a bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, aprobarea contractării finanţării rambursabile interne în valoare de până la 12.200.000 lei, în vederea refinanţării serviciului datoriei publice existent şi alte proiecte de hotărâre importante pentru buna desfăşurare a activităţii administraţiei publice locale în municipiul Roşiorii de Vede.

Cel mai aşteptat proiect de hotărâre este, însă, cel privind aprobarea listei definitive cu ordinea de prioritate a solicitanţilor şi a listei de repartizare a locuinţelor pentru tineri destinate închirierii, contruite prin ANL în Roşiorii de Vede. Potrivit viceprimarului municipiului, Cristiana Piper Savu, numărul solicitanţilor pentru aceste locuinţe este de aproximativ 30.

24 de locuinţe ANL au fost finalizate anul acesta în Roşiorii de Vede şi urmează a fi repartizate tinerilor, în perioada imediat următoare aprobării listei de priorităţi pe care o va aproba consiliul local în şedinţa de marţi.

Ordinea de zi a şedinţei ordinare de luna aceasta a fost publicată pe site-ul primăriei. Conform legislaţiei în vigoare, şedinţa consiliului local este publică, având acces orice persoană interesată, şi se va desfăşura în sala cu nr. 17 din Primăria Roşiorii de Vede, începând cu orele 17.00.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.