Începând din anul 1993, comunitatea internațională sărbătorește, în fiecare an, pe 22 martie, Ziua Mondială a Apei.
Tema zilei pentru 2017 — “Apa și apa uzată” — este axată pe apa reziduală, care trebuie percepută ca o resursă valoroasă pentru economia circulară și care trebuie gestionată în condiții de siguranță, privită ca o investiție eficientă pentru sănătatea oamenilor și a ecosistemelor naturale.
Miercuri, 22 martie 2017, la Palatul Copiilor din Alexandria, sub coordonarea profesoarei Florica Răboj, a avut loc o activitate cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. La activitate au participat elevi ai Școlii Gimnaziale “Mihai Viteazul” îndrumați de profesoarele Georgeta Picioruș și Mirela Velcea, ai Școlii Gimnaziale Nr. 5, îndrumați de profesoara Cornelia Trăilă și ai Liceului Teoretic “Constantin Noica” sub îndrumarea profesoarei Mirela Ciorică.
Activitatea s-a desfășurat pe trei secțiuni, respectiv prezentări power point, referate și afișe. În cadrul activității derulate s-a vorbit despre gestionarea corectă a apelor uzate care va conduce la eficientizarea circuitului apei pentru toate viețuitoarele, contribuind, astfel la îndeplinirea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 6, care vizează reducerea la jumătate a volumului de ape uzate neepurate și intensificarea procesului de reciclare și reutilizare sigură a apei. În loc ca apele uzate să fie irosite, ar trebui redus volumul, dar și reutilizarea lor. În cadrul locuințelor, apele reziduale se pot reutiliza la udarea grădinilor și a terenurilor cultivate. În orașe, apele uzate se pot epura fiind utilizate la udarea spațiilor verzi. În industrie și agricultură, apele uzate pot fi epurate și folosite ca ape de răcire sau ape pentru irigații.
Din păcate, la nivel global, peste 80% din apele uzate generate de societate se întoarce în ecosistem, fără a fi tratate sau refolosite, iar 663 de milioane de oameni trăiesc fără o alimentare cu apă în condiții de siguranță.
În ceea ce privește România, ţara noastră se situa, la nivelul anului 2015, pe locul cel mai defavorabil din UE în privința sanitației îmbunătățite (79% din totalul populației), iar județul Teleorman, printre cele mai defavorizate județe din țară privind alimentarea în sistem centralizat cu apă și a conectării la canalizare. (C.P.)