Elevii alexăndreni, care în cursul acestui an au obţinut rezultate deosebite în domeniul artelor, precum şi profesorii care s-au ocupat de pregătirea acestora, au fost premiaţi de municipalitate la începutul acestei săptămâni. Potrivit primarului Victor Drăguşin, care a deschis festivitatea de premiere, felicitând elevii şi dascălii deopotrivă, suma alocată de municipalitate pentru stimularea copiilor care au talent, a fost anul acesta de 23.000 lei. Au fost premiaţi elevii care au obţinut premiile I, II sau III la concursurile naţionale de arte vizuale, lieratură, teatru, muzică, dans, folclor, numărul acestora fiind de aproximativ 200. În funcţie de locul obţinut pe podiumul concursurilor naţionale copiii au primit sume cuprinse între 50 şi 150 de lei. Aceleaşi sume au fost acordate şi dascălilor coordonatori, în total Primăria Alexandria premiind peste 50 de profesori.
Şi pentru că ne aflăm în perioada sărbătorilor de iarnă, Moş Crăciun a oferit copiilor pachete cu dulciuri.
Primăria Alexandria continuă premierea elevilor performanţi marţi, 15 decembrie, când vor fi acordate premii sportivilor cu performanţe la nivel naţional.