Eveniment

19 accidente rutiere pe varianta ocolitoare a Alexandriei, 30 de victime omeneşti, în mai puţin de jumătate de an

Administratorul drumului aşteaptă probabil o tragedie de proporţii să dea curs solicitărilor de semnalizare corespunzătoare a centurii

De câte ori moare un om, cunoscut sau neconoscut, dar a cărui trecere în nefiinţă se face publică, simţi tristeţe, simţi oarece fiori reci pe spinare, dar atunci când omul acela moare din nepăsarea autorităţilor, nu simţi doar tristeţe, simţi un hău în suflet creat de realitatea care te loveşte în moalele capului, realitate care-ţi arată că, în fapt, atât contezi, de la nimic spre minus infinit, în cazul omului de rând, cetăţeanului simplu, românului muncitor plătitot de taxe şi impozite. Dacă din vina autorităţilor, care nu dau doi bani pe viaţa omului de rând, victime colaterale sunt oameni care fac cinste ţării, că asta au fost Adrian Iovan şi Aurelia Ion – victime ale unui sistem care nu dă doi bani pe sănătatea cetăţeanului, altfel le-ar fi pus la dispoziţie un aparat de zbor conform – atunci simţi că prapastia din suflet se adânceşte şi te şi cuprinde, te trezeşti singur într-o lume de nepăsători. Accidentul aviatic de la începutul săptămânii este o tragedie care deschide poarta spre realitate, care arată nepăsarea şi indiferenţa celor care, în loc să rezolve deficienţele, le ascund sub preş, iar la o eventuală tragedie fac anchete, rapoarte şi trag concluzii. Rar există vinovaţi sancţionaţi.

Accidentul din Apuseni are un aşa mare impact şi răsunet pentru că, o dată, a căzut un avion, lucru care nu se întâmplă zilnic, iar într-un al doilea rând a pierit un mare pilot şi o tânără cu mult potenţial în viaţă. Drama lor, cu siguranţă nu poate fi contestată, dar astfel de drame, produse din indiferenţă, din ochi închişi, se produc des în România, implicit şi în Teleorman. Aşa poate fi catalogată atitudinea autorităţilor, mai exact a celor de la CNADR, faţă de noua şi mult lăudata şosea de centură a Alexandriei… o mare indiferenţă. Să nu se înţeleagă greşit, nu contestăm eficienţa şi necesitatea existenţei acestui drum, însă nu poţi accepta ca drumul să ceară şi, mai ales, să primesacă tribut, doar pentru că este necesar şi să te complaci în asta, mulţumit că există. Spunem asta pentru că de la data la care varianta ocolitoare a Alexandriei, VO6F, a fost dată în folosinţă, şi-a luat în judeţ şi numele de şoseaua morţii, din pricina celor două intersecţii, una în apropierea localităţii Lăceni, cea de a doua spre Mavrodin. Cele două intersecţii, sunt ca un magnet al accidentelor, sunt locul în care, din cauza unei semnalizări necorespunzătoare, au frecvent loc accidente rutiere.

Potrivit unei situaţii furnizate de IJP Teleorman cu privire la numărul accidentelor înregistrate în cele două încrucişări de drumuri, de la data de 31 iulie, data dării în folosinţă a centurii şi până în prezent, au avut loc 12 accidente rutiere soldate cu victime, dintre care trei şi-au pierdut viaţa, 8 au suferit vătămări corporale grave şi alte 19 leziuni uşoare. Totodată, în cele 12 accidente în care s-au înregistrat 30 de victime omeneşti, au fost avariate şi 26 de autovehicule, acestea fiind implicate în accidentele respective.

De altfel, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole, în afara celor 12 accidente cu victime, au mai avut loc şi alte 7 accidente rutiere soldate doar cu avarierea a 14 autovehicule. De precizat că acestea nu sunt toate accidentele care au avut loc în cele două intersecţii, asta pentru că nu toate tamponările se sesizează la poliţie, deci numărul lor poate fi mai mare, cele prezentate fiind doar accidentele care au fost anunţate la poliţie, celelalte fiind rezolvate pe cale amiabilă şi fără a fi înregistrate.

În ceea ce priveşte demersurile făcute pentru a scădea rata accidentelor pe această şosea avidă de tribut, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, ne-a precizat că Inspectoratul de Poliţie Teleorman, prin persoanele abilitate, a făcut demersuri în sensul că a solicitat administratorului drumului respectiv o îmbunătăţire a semnalizării acestuia. Astfel, Teodora Dragole, ne-a precizat că s-a soliciat construirea de sensuri giratorii la intersecţia VO6F cu DJ 703, precum şi la intersecţia VO6F cu DJ 504, fiind adăugată menţiunea că la intersecţiile menţionate anterior ar fi necesară modificarea semnalizatoarelor rutiere, în sensul schimbării indicatoareleor “oprire” sau “Stop” cu indicatorul “Cedează trecerea” între ele. De altfel, s-a semnalizat faptul că în cele două intersecţii ar fi necesară montarea a două dispozitive de calmare a traficului, găluşte sau relantisoare, metalice sau betonate, pe toată lungimea părţii carosabile.  Administratorului drumului i s-a mai  solicitat şi modificarea limitei maxime de viteză prin reducerea acesteia de la 70 km/h la 50km/h, fiind în acelaşi timp necesară asigurarea proprie a iluminatului public în cele patru intersecţii ale şoselei de centură, precum şi marcarea drumului cu vopsea reflectorizantă. (C.P.)

One Comment

  1. Imi pare rau ca nu impartasesc aceasta opinie. Personal circul zilnic pe aceasta centura ocolitoare, unde dupa parerea mea daca nu ar fi o inconstienta a conducatorilor auto nu ar avea loc asemenea accidente.Daca conducatorii auto ar respecta indicatoarele din cele doua incrucisari, ar evita coleziunile.Cei care circula pe vechile drumuri si intersecteaza centura care este drum cu prioritate,sunt avertizati din timp cu semnalizatoare de „trezire”, a celor care nu sunt atenti, de reducerea vitezei pana la 50km/ora si indicatorul cedeaza trecerea!Daca le respecti pe acestea nu ai voie sa intri in coleziune!Intotdeauna intr-un accident rutier este de vina un conducator auto si nu autoritatile,ele au alte lipsuri mai grave din pacate!

Dă-i un răspuns lui Observator Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.