Economie

19.339 de cereri unice depuse de fermierii teleormăneni, pentru o suprafaţă de peste 402.000 de hectare

Depunerea cererilor unice de plată trebuia făcută până pe 15 iunie, la această dată încheindu-se perioada în care fermierii au putut depune cererile unice pentru plăţile din agricultură, fără a fi sancţionaţi. Fermierii activi pot depune însă cererile unice de plată şi după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, însă, în această situaţie, se va aplica o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care fermierii au dreptul. Potrivit APIA Teleorman, în această condiţie, 10 iulie ultima zi de depunere a cererilor, respectiv a modificărilor cu penalităţi.

Odată cu expirarea termenului limită fără penalităţi, specialiştii APIA au putut face un prim bilanţ al cererilor primite în această perioadă, directorul executiv al APIA Teleorman, Eugen Coman, precizând că fermierii teleormăneni au depus 19.339 pentru o suprafaţă de 402.070,44 de hectare, până pe 15 iunie, acestea fiind în uşoară scădere faţă de 2014, când numărul cererilor depuse a fost de peste 20.400 pentru o suprafaţă de aproximativ 427.000 de hectare.

Trebuie menţionat că, până la data de 15 iunie, termenul limită de depunere a cererilor fără penalităţi, judeţul Teleorman s-a situat pe locul 2 pe ţară în ceea ce priveşte suprafaţa agricolă pentru care s-au depus cereri şi pe locul 5, ca număr de fermieri.

De altfel, în perioada de depunere a cererilor cu penalităţi, respectiv din 16 iunie şi până pe 25 iunie, au mai fost depuse alte 752 de cereri. Fermierii care încă nu au ajuns la APIA sau intenţionează să aducă modificări cererii depuse mai au termen până pe 10 iulie, dată după care orice cerere sau solicitare de modificare nu va mai fi admisă. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.