Social

18.543 de teleormăneni fără loc de muncă în luna octombrie

someriPotrivit ultimului buletin informativ dat publicităţii de AJOFM Teleorman, la sfârşitul lunii octombrie, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului a fost de 10.72%, cu 0,26 puncte procentuale mai mică faţă de cea înregistrată în luna septembrie.

Astfel, pentru luna octombrie, numărul şomerilor aflaţi în evidenţa AJOFM Teleorman este mai mic cu 448 de persoane faţă de luna precedentă, ajungând astfel la 18.543 persoane, dintre care 7.093 sunt femei. De asemenea, în funcţie de localitatea de domiciuliul au fost înregistraţi 3.766 de şomeri din mediul urban, în timp ce 14.777 şomeri provin din mediul rural.

În ce priveşte situaţia în teritoriu, potrivit buletinului furnizat, la agenţia locală din Alexandria sunt înregistrate 4.852 de persoane, în evidenţele agenţiei locale de la Roşiori de Vede sunt înregistrate 3.614 persoane, agenţia de la Turnu Măgurele are în evidenţă 4.245 de persoane, în timp ce punctele de lucru de la Videle şi Zimnicea au  în evidenţă 3.520, respectiv 3.312 persoane.

În ce priveşte structura şomajului pe grupe de vârste, în evidenţele AJOFM Teleorman sunt înregistraţi 5.326 de şomeri cu vârste între 40 şi 50 de ani, 3.684 de şomeri cu vârse cuprinse între 30 şi 40 de ani şi 3.365 de şomeri cu vârse de peste 55 de ani. De asemenea, în evidenţele instituţiei figurează şi 2.769 de şomeri cu vârste de până la 25 de ani, 2.137 de şomeri cu vârste între 50 şi 55 de ani, în timp ce 1.265 de şomeri au vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani.

Din punct de vedere al repartizării pe categorii socio-profesionale, din numărul total de şomeri înregistraţi în evidenţele AJOFM Teleorman, 83.59% sunt persoane fără studii, cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional, 14.97% sunt persoane cu nivel de instruire liceal şi postliceal, în timp ce 1.45% sunt persoane cu studii superioare. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.