Eveniment

15-20 noiembrie – Campanie de donare de sânge, organizată de Crucea Roșie Teleorman

Nevoia de sânge în spitale a fost tot timpul una stringentă, importanța conformării voluntare a oamenilor în a dona nu poate fi contestată, iar numeroase campanii organizate în acest sens s-au dovedit mai mult sau mai puțin de succes, însă e cert că, de multe ori, diferența între viață și moarte e condiționată de rezerva de lichid vital din unitățile sanitare.

O nouă campanie care urmărește stimularea donării de sânge este organizată de Crucea Roșie Teleorman, în perioada 15-20 noiembrie, care transmite că toți cei interesați să se alăture voluntarilor filialei teleormănene pot lua legătura cu coordonatorul campaniei Mihaela Cîrjan-Marinescu (telefon 0766705267), de la care pot afla detalii legate de compatibilitatea donării de sânge și cu ajutorul căreia pot face programări.

De asemenea, reprezentanții Crucii Roșii Teleorman comunică și câteva dintre beneficiile donării de sânge: “îți reîmprospătezi sângele (celulele roșii se vor regenera), sângele refăcându-și volumul în aproximativ 48 de ore de la donare; donarea constantă scade riscul de a dezvolta anumite forme de cancer; donarea constantă scade riscul de producere a infarctului miocardic acut; ești răsplătit pentru fapta ta bună, cineva are nevoie de transfuzie de sânge o dată la 3 secunde.  O singură donare de sânge poate salva mai mult de 3 vieți! Alătură-te echipei de voluntari ce va dona sânge în săptămâna 15-20 noiembrie!”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.