627 de absolvenţi de liceu teleormăneni s-au prezentat la prima probă scrisă în cadrul celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului din acest an. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman, la proba scrisă la Limba şi literatura română, desfăşurată luni, 24 august 2015, au fost înregistraţi 145 de absenţi. Doi candidaţi, unul de la centrul de examen organizat la Liceul Tehnologic “Virgil Madgearu” din Roşiorii de Vede, celălalt de la centrul organizat la Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” din Alexandria, au fost eliminaţi după ce au încercat să copieze. Aceştia, conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a Bacalaureatului, nu vor mai putea continua examenul în această sesiune şi nici în următoarele două sesiuni nu se vor putea înscrie.
Pentru susţinerea probei obligatorii a profilului, matematica pentru profilul real, istoria pentru profilul uman, care se va desfăşura miercuri, 26 august, în Teleorman s-au înscris 988 de candidaţi, 879 dintre aceştia la matematică şi doar 109 la istorie. Sesiunea a doua a bacalaureatului se va încheia vineri, 28 august, cu proba scrisă la o disciplină la alegere dintre disciplinele profilului absolvit. Cei mai mulţi absolvenţi ai profilului real au ales să susţină această probă la biologie, în timp ce absolvenţii profilului uman care susţin bacalaureatul în această sesiune au optat în cea mai mare parte pentru biologie.
Probele scrise ale Bacalaureatului în această sesiune se desfăşoară în cinci centre de examen organizate la Colegiul Naţional “Al. D. Ghica” şi Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu”, în municipiul Alexandria, Liceul Tehnologic “Virgil Madgearu” în Roşiorii de Vede, Liceul Teoretic “Marin Preda” în Turnu Măgurele şi Liceul Teoretic Videle. Candidaţii proveniţi de la celelalte licee au fost arondaţi la unul din aceste centre, pe zone.
Ca şi în prima sesiune din acest an, lucrările la probele scrise vor fi evaluate în afara judeţului. Primele rezultate vor fi afişate pe data de 31 august, până la ora 12.00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Soluţionarea contestaţiilor se va efectua în zilele de 1 şi 2 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 3 septembrie.