Social

133 de căsătorii și 22 de divorțuri în luna mai

La fel ca anul trecut, sporul natural a fost negativ în luna mai 2021 (- 409 persoane), în timp ce, în aceeași lună a anului trecut, acesta a fost de – 327 persoane, potrivit informațiilor furnizate de Luciana Nedea, reprezentantul Direcției Județene de Statistică Teleorman.

Tot sursa citată transmite că sporul negativ are acest rezultat din cauza faptului că atât numărul deceselor, cât și numărul născuților vii a crescut în mai 2021 față de mai 2020. În luna menționată, anul acesta, s-a înregistrat nașterea a 173 de copii, cu doar 8 mai mulți față de luna mai 2020. Cât despre decese, numărul a fost de 582 în mai 2021, cu 90 mai multe decât anul trecut.

Pe de altă parte, la oficiile de stare civilă, Luciana Nedea confirmă că s-au înregistrat 133 de căsătorii în luna mai 2021, cu 91 mai multe față de aceeași lună din anul precedent. Potrivit rezultatelor statisticilor, privind evoluția numărului de căsătorii și divorțuri, în perioada mai 2020 – mai 2021, cele mai multe căsătorii au avut loc în luna august 2020, respectiv 200 de căsătorii, pe când, cele mai puține au fost înregistrate în martie 2021 – între 40-50 de căsătorii.

Din statistici reiese că situația este îmbucurătoare în ceea ce privește divorțurile, numărul acestora fiind mult mai mic în comparație cu cel al căsătoriilor, fiind înregistrate doar 22 de divorțuri, cu 9 mai multe decât în luna mai 2020. Mai mult, în luna octombrie 2020 au fost înregistrate cele mai multe divorțuri, pe când, în luna mai 2020 sunt sunt cele mai puține. Luciana Nedea spune că acestea au fost “pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.