Conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Teleorman privind rata de incidență a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2, în ultimele două săptămâni, 1313 teleormăneni au fost confirmați pozitiv. Acest lucru face ca rata de infectare, la nivelul județului, să ajungă la 3.67 cazuri la mia de locuitori.
Potrivit aceleiași surse, la data de 29 septembrie, comuna Zâmbreasca are în continuare cea mai mare rată de incidență, respectiv 17.28, în scădere ușoară față de ziua precedentă.
O incidență crescută, de peste 9.00, se înregistrează în trei comune – Măldăeni, Mârzănești și Blejești, dar nici Islaz, Gălăteni, Gratia, Plopii-Slăvitești, Scrioaștea și orașul Videle nu stau prea bine, ratele de incidență în aceste localități fiind cuprinse între 6.73 și 8.79.
În municipiile din județ, cea mai mare rată de infectare este la Alexandria – 5.67, cu 279 de cazuri confirmate în ultimele 14 zile, la Roșiorii de Vede – 5.49, iar la Turnu Măgurele rata este de 4.64.
Totodată, numărul localităților în care rata de incidență este zero continuă să scadă, la data raportării furnizate de DSP Teleorman fiind doar 7 comune în această situație. Astfel, la Beuca, Călmățuiu, Rădoiești, Răsmirești, Săceni, Sârbeni și Slobozia Mândra nu a fost depistat niciun caz de infectare cu coronavirus în ultimele 14 zile.
Se observă, din cifrele oficiale DSP, o creștere a numărului persoanelor vaccinate în ultimele 24 de ore, respectiv 559, aproape dublu față de situația din ziua anterioară, iar numărul testelor RT-PCR a fost de 253.