Social

13 permise de conducere, reținute de polițiști în 24 de ore

Polițiștii  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au acționat în vederea prevenirii și combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, fiind  aplicate sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice.

În 24 de ore,  în urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 38  sancțiuni contravenționale în valoare de peste 23.985  lei, au reținut 13 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice. Dintre acestea, 24 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 sancțiuni pentru depășire, 1 sancțiune pentru conduită agresivă, 6 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță, 4 sancțiuni pentru alte abateri.
Totodată, potrivit IPJ Teleorman, luni, 04 iulie 2022, polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman, împreună cu un reprezentant din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și  Consiliere Antidrog Teleorman au desfășurat activități informativ-preventive la Centrul Teritorial pentru Protecția de tip Familial din municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, au purtat discuții cu copiii oferindu-le recomandări în scopul conștientizării acestora, a efectelor nocive ale consumului de droguri și substanțe interzise asupra organismului.

De asemenea, polițiștii au desfășurat și activități educativ-preventive în cadrul campaniilor „Vacanță în siguranță” și  „Siguranța în mediul online”, precum și pe tema disparițiilor de minori, al căror scop principal este reducerea victimizării minorilor și creșterea gradului de siguranță al acestora. Activitățile vor continua și în perioada următoare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.