Eveniment

120 de dascăli teleormăneni, la miting în Bucureşti

Ioan DUMITRESCU

1 iunie 2016, Ziua Copilului va fi transformată de dascăli în Ziua Profesorului Nemulţumit. 15.000 de dascăli vor manifesta în faţa Guvernului României şi a preşedinţiei, la Palatul Cotroceni, cărora le vor prezenta lunga listă a nemulţumirilor cadrelor didactice. Din Teleorman vor participa 120 de profesori, în frunte cu şeful de sindicat al profesorilor din învăţământul preuniversitar, Tudor Spiridon.

Profesorul Tudor Spiridon declară că profesorii vor aduce aminte Guvernului Cioloş că sistemul de educaţie este nefinanţat suficient, şi sunt necesare eforturi de finanţare a învăţământului, atâta timp cât se declară că învăţământul este prioritate naţională. Dascălii sunt nemulţumiţi de slaba finanţare a infrastructurii sistemului de învăţământ, de salarizare, de dotări, de faptul că profesorii nu pot individualiza educaţia asupra fiecărui copil, atâta timp cât în clase sunt aproximativ 28 de elevi.

Mitingul de la Palatul Victoria se va continua cu un marş până la Palatul Cotroceni, unde profesorii vor depune şi aici, lunga listă a revendicărilor profesorilor nemulţumiţi în primul rând de salarizare, dar şi de infrastructură. Profesorul Tudor Spiridon are speranţe de mai bine, pentru ca România să devină o ţară educată.

Pe data de 2 iunie, liderii de sindicat din învăţământul preuniversitar din toată ţara se vor întâlni la Caraş Severin, unde probabil vor analiza şi vor trage concluziile după marşul din data de 1 iunie din capitală, de la Guvern şi de la preşedinţie, şi vor discuta şi despre posibilitatea unor alte proteste ale profesorilor, dacă nu vor găsi înţelegere din partea primului ministru Dacian Cioloş şi a ministrului Educaţiei, Adrian Curaj, dar şi a preşedintelui Klaus Werner Iohannis.

3 Comments

  1. elev de-a XII-ea

    Ar fi bine ca dascalii teleormaneni sa prezinte la miting rezultatele dezastroase de la bac din ultimi ani,modul cum fac medidatii in particular nu la scoala cum ar fi normal.
    Acestea sunt rezultatele muncii lor si vor salarii mari?

    • Bine punctat! Iar nea Spiridon ar trebui sa mai treaca si pe la catedra, a uitat cum e didactica disciplinei dupa ce timp de 26 de ani face pe sindicalistu’ prieten cu trandafirii.

    • Hai sa nu generalizam…rezultatele la bac se datoreaza si dezinteresului elevilor. Sunt si profesori cu rezultate foarte bune si ei chiar ar merita o crestere. Aici e problema:ar trebui platit fiecare in functie de cat isi da interesul. Cat despre meditatii, sunt tot un efect al salariilor mici, nu le face nimeni de placere, ci de nevoie. Tu daca ai fi platit in bataie de joc nu ai incerca sa-ti suplimentezi veniturile cu alte activitati. Si sa fim seriosi, daca elevul si-ar da silinta nu ar avea nevoie de meditatii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.