În această perioadă, 12 voluntari teleormăneni, cu vârste cuprinse între 16 și 50 de ani, înscriși în cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune”, parcurg în cadrul ISU “A.D. Ghica” primele două etape de pregătire cu scopul de a deveni adevărați „salvatori” ai comunității din care fac parte.
Cursul introductiv, care a constat în parcurgerea unor teme cu rol de prezentare a situațiilor de urgență, a profesiei de pompier profesionist, a tehnicii de intervenție și a misiunilor specifice, a fost parcurs cu succes de către aceștia, dorința lor de a-și continua drumul către voluntariat fiind acum și mai mare.
În perioada 15 – 19 iulie a.c. urmează etapa a II-a de pregătire, pe timpul căreia ei își vor însuși atât noțiunile teoretice de bază, cât și deprinderile practice privind acordarea primului ajutor, programul elaborat în acest sens de formatorii SMURD Teleorman fiind unul foarte solicitant, dar și interesant pentru cei care vor să fie de ajutor semenilor.
Printre principalele teme propuse a se desfășura în etapa a doua, se regăsesc noțiuni de anatomie și fiziologie a căilor aeriene și aparatului circulator, anatomia topografică, anatomia și fiziologia aparatului locomotor, lanțul supraviețuirii, suportul vital de bază la adult, suportul vital de bază la copil, sugar și nou-născut, situații speciale în resuscitarea cardio-pulmonară, recunoașterea și tratarea dezobstrucției căilor respiratorii la adult, copil, sugar și nou-născut, traumatismele părților moi, victima cu eviscerație, traumatisme osteo-articulare, arsuri, conduita de urgență în accidentele de motocicletă și mașină, defibrilarea semiautomată și resuscitarea cardio-pulmonară în echipă cu echipament specific.
După parcurgerea acestei perioade de pregătire, cei 12 participanți vor fi testați atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, urmând a se elibera o diplomă de absolvire necesară în desfășurarea activităților de voluntariat în cadrul unității noastre. Aceștia vor putea participa la intervenții în funcție de competențele dobândite, în cadrul echipajelor de prim ajutor calificat sau în cadrul altor echipaje de intervenție în situații de urgență.
Reamintim faptul că programul de voluntariat „SALVATOR DIN PASIUNE”, derulat la nivelul județului nostru de către pompierii militari profesioniști, reprezintă o oportunitate pentru tinerii teleormăneni de a-și însuși cunoștințele și forma deprinderile necesare acordării primului ajutor, de a fi un sprijin real cetățenilor aflați în dificultate, în situații de urgență.
Informații suplimentare, condițiile de înscriere și următoarea perioadă de pregătire în cadrul programului de voluntariat se pot obține de pe pagina de internet a inspectoratului www.isuteleorman.ro sau de la Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman, cu tel. 0247/311113, int. 27111.