Eveniment

12 mandate de percheziție, puse în executare în Teleorman

Fiind în continuarea cercetărilor, în zilele de 22 și 23 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Teleorman, cu sprijnul celor din cadrul Serviciului Investigații Criminale, Serviciului pentru Investigarea Criminalității Economice, Secțiilor de Poliție Rurală 12, 13 și 8, precum și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Teleorman și jandarmilor din cadrul I.J.J. Teleorman, au pus în executare 12 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Rosiori de Vede, Orbeasca, Lița, Buzescu, Cervenia, Conțești, Bragadiru și Bujoru.

În urma activităților, desfășurate în cadrul celor 8 dosare penale anterior întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de orice operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 500 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1, F1, F2 și F3.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unităților de parchet competente.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.