Eveniment

119 intervenții SMURD în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada Sărbătorilor Pascale, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 139 evenimente, dintre care 119 au fost cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, inclusiv la pacienții suspecți/confirmați cu virusul SARS CoV -2.

Pompierii au mai fost solicitați la 5 incendii, dintre care două izbucnite la anexe gospodărești în localitățile Valea Părului și Bragadiru, un incendiu la o casă de locuit din localitatea Vârtoape și două incendii de vegetație uscată și gunoi menajer pe raza localităților Viișoara și Putineiu, dar și la 4 evenimente rutiere produse pe DN 52, în zona Izvorul Rece, DN 6 între Vitănești și Văceni și în localitatea Plosca. Pompierii militari au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, cazurile rămânând în atenția autorităților competente pentru cercetări.

În aceeași perioadă, pompierii teleormăneneni au mai avut o misiune de salvare a unui animal (un cal prins într-un parapet), o misiune pentru deblocarea unei uși de acces în locuință, în vederea facilitării accesului echipajelor medicale la o persoană cu probleme de sănătate, nouă misiuni de asigurare a măsurilor P.S.I. (două misiuni la evenimente sportive, trei misiuni la manifestări religioase, patru misiuni la evenimente rutiere).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.