Social

114.000 doze de vaccin pediatric anti COVID-19 vor fi distribuite centrelor de vaccinare după 21 ianuarie

“În perioada 21 – 25 ianuarie 2022 va fi livrată de către producător prima tranșă de vaccin pediatric anti COVID-19 destinat vaccinării copiilor cu vârste între 5-11 ani.
Este vorba despre 114.000 de doze care vor fi distribuite la centrele de vaccinare pentru administrare la copiii din grupa de vârstă menționată”, transmite Ministerul Sănătății.

Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani va începe în România după recepționarea dozelor necesare, doza de Comirnaty (Pfizer) fiind în cazul acestor mai mică decât cea folosită la persoanele cu vârsta de peste 12 ani. Vaccinul va fi administrat tot în două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile și va putea fi făcut atât în cabinetele medicilor de familie, cât și în centre de vaccinare.

În ceea ce privește riscul de miocardită la copiii cu vârsta între 5 și 11 ani, reprezentanții CNCAV transmit că acesta este extrem de scăzut: “Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8,7 milioane de doze administrate în SUA la această categorie de vârstă. La băieți, după doza 1 nu a fost înregistrat niciun caz, iar după doza 2 au fost înregistrate 4,3 cazuri la 1 milion de doze administrate, rata bazală de miocardită în populația nevaccinată fiind de 0,2 – 1.9 cazuri la un milion de persoane în interval de 7 zile”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.