Biroul Electoral de Circumscripție nr. 1 Alexandria a emis hotărârile de admitere a candidaturilor propuse de partidele care s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile locale ce se vor desfășura în 27 septembrie 2020. În municipiul reședință de județ, numărul de alegători rezultat din registrul electoral și listele electorale complementare este de 41.876, iar alexăndrenii care vor opta să-și exprime preferințele electorale vor avea de ales dintr-un număr de 11 candidați.
Astfel, actualul primar al municipiului Alexandria, Victor Drăgușin, candidează pentru un nou mandat din partea Partidului Social Democrat, Valentina-Veronica Mitran-Piticu este propunerea cu care Partidul Național Liberal vrea să obțină primăria, Alexandru-Ionuț Ionescu candidează din partea Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), Sorin Sferle, din partea USR Plus, Ervin Zelch – Partidul Mișcarea Populară, Marius Badea Rivera, din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților din România, Delcea Olivian Victor – Pro România, Marinescu Decebal Dimitrie – Partidul Alianța pentru Uniunea Românilor, Bojan Cristian – Partidul Ecologist Român, precum și doi independenți – Dobre Dan George și Șerbănescu Constantin.
Candidații partidelor politice, alianțe electorale, alianțe politice sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale la funcția de primar și consiliu local au avut nevoie să prezinte o listă cu un număr de 250 de susținători, la fel și candidații independenți pentru funcția de consilier local, în timp ce candidații independenți la funcția de primar au avut nevoie de 500 de susținători.
După admiterea candidaturilor, dreptul la contestație poate fi exercitat timp de 24 de ore de la afișarea hotărârilor Biroului Electoral de Circumscripție Alexandria.
Conform legii, pentru următorul mandat, Consiliul local Alexandria va fi alcătuit din 19 consilieri, iar numărul maxim de candidați pe fiecare listă poate fi de 24.
Dragi candidați,
Pentru edili gospodari, fondurile europene au fost mană cerească. Banii europeni au completat serios bugetele locale și le-au “ferit” de ani buni de îngheț economic.
Ce își doresc cetăţeni din Alexandria începând din 27 Septembrie 2020?
Tehnica finanțării cu fonduri europene a modelului liberal bazat pe investiții.
Primarul Clujului, Emil Boc: „la fiecare leu plătit de clujeni prin taxe și impozite locale, administrația locală reușește să aducă 2,5 euro din fonduri europene”.
Orașe întregi, salvate de la zeci de ani de stagnare!
Dragi cetățeni, mergem spre cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie din România:
1. Oradea: cu un colectiv de 18 specialiști din primărie, Ilie Bolojan a reușit să acceseze fonduri comunitare în valoare de 250 de milioane de euro și este pe cale de a aduce în Oradea alte 300 de milioane de euro. Este un nivel care i-a permis orașului Oradea să își tripleze volumul de investiții. Proiectele realizate de Oradea cu bani europeni în primii 10 ani de la intrarea în UE ar fi necesitat 50 de ani dacă erau făcute doar cu bani din bugetul local.
2. Reșița: 53 de ani i-ar fi trebuit primăriei dacă ar fi finanțat doar de la bugetul local proiectele derulate acum cu fonduri europene de 160 de milioane de euro, constată Ioan Popa, primarul liberal al acestui oraș reînsuflețit în ultimii patru ani.
3. Sinaia a redevenit perla turismului montan din România. Acolo, politica investițiilor masive și eficiente cu fonduri europene a schimbat complet în bine orașul. Primarul PNL Vlad Oprea a alocat investițiilor peste două treimi din buget și a reușit să atragă un volum record de fonduri comunitare – 4000 de euro pentru fiecare localnic.
Mult succes!