Începând din anul 1990 încoace, a intrat în tradiția poporului român ca, în fiecare an, la 1 Decembrie, să aniverseze Ziua Națională a României, ziua de făurire a statului național unitar român.
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Marea Adunare Națională, de pe Câmpia lui Horea, de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.
Marea Adunare de aici este cea care a consfințit, într-un cadru democratic, profund plebiscitar, prin glasul celor 1228 de deputați, reuniți în sala Cazinoului din capitala istorică a Transilvaniei, a peste 100 000 de români reprezentând toate categoriile sociale și regiunile istorice românești, unirea Transilvaniei, Banatului și Crișanei cu patria-mamă, România.
Acest moment crucial al devenirii noastre, de la 1 Decembrie 1918, a rămas în paginile istoriei sub numele de Marea Unire.
Grație acțiunii directe a românilor din țară și de peste hotare, în acest an, s-au unit pe rând cu România și provinciile Basarabia și Bucovina.
Așadar, s-a înfăptuit proiectul gândit cu mulți ani în urmă de unii dintre domnitorii români din Evul Mediu, apoi de către pașoptiști, și anume cel al unui stat român unitar și independent.
În memoria colectivă, s-a născut România Mare, organism statal, care a constituit cadrul unor reforme importante la nivel economic, administrativ, politic și cultural, ce a încetat să existe abia ca urmare a cedărilor teritoriale din tragica vară a anului 1940.
Profunzimea mărețului eveniment al Marii Uniri s-a regăsit în discursul înflăcărat pe care Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Român din Transilvania, l-a rostit, la 1 Decembrie 1918, în Sala Unirii din orașul Alba Iulia.
Punctul nodal al acestei întruniri l-a constituit și frumoasa cuvântare a lui Vasile Goldiș, un mare patriot român, care a relatat pe larg, fundamentele istorice și politice ale acestei decizii istorice.
În acest sens, el spunea: „ Națiunile trebuie liberate. Între aceste națiuni se află și națiunea română din Ungaria, Banat și Transilvania. Dreptul națiunii române de a fi liberată îl cunoaște lumea întreagă, îl recunosc acum și dușmanii noștri de veacuri. Libertatea acestei națiuni înseamnă unirea ei cu Țara Românească.”
Un alt vajnic luptător memorandist, Gheorghe Pop de Băsești, la venerabila vârstă de 83 de ani, a avut fericirea să prezideze Adunarea Națională, rostind la sfârșitul ei câteva cuvinte celebre, parcă inspirate din Sfânta Scriptură: „Acum slobozește, Stăpâne, pe robul tău în pace, căci văzură ochii mei mântuirea neamului românesc!… Acum pot să mor că am văzut cu ochii mei Unirea!”
La 14 decembrie 1918 hotărârea de la Alba Iulia a fost prezentată regelui Ferdinand Întregitorul, care a răspuns astfel: „Unirea tuturor românilor era o necesitate istorică. Această necesitate a fost înțeleasă de toți oamenii cu inima patriotică de dincoace și de dincolo de Carpați, de la Nistru până la Tisa… Azi, aduc prinosul meu de recunoștință tuturor acelor care în toate colțurile unde sună dulcele grai românesc au pus sufletul și puterile lor în slujba idealului național.”
La triumful acestui ideal național a contribuit și contextul internațional, marcat de finalul primei conflagrații mondiale.
Astfel, trebuie menționată semnificația deosebită a principiilor noii ordini internaționale, precum „dreptul la autodeterminare”, prezentate în fața lumii, la Congresul american (8 ianuarie 1918) de către Woodrow Wilson, președintele SUA, principii care au constituit fundamentul reorganizării lumii postbelice.
Marile puteri occidentale, din vremea aceea, au recunoscut în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, din anii 1919-1920, actele de unire ale celor trei provincii cu Țara, care au făcut posibilă România Mare.
Pentru o imagine întregitoare a acestui eveniment fundamental în istoria României, nu putem trece cu vederea existența unei elite politice, de excepție, referindu-ne, între alții, la regele Ferdinand Întregitorul, Iuliu Maniu, Take Ionescu, Nicolae Iorga, Ștefan Cicio Pop, Iancu Flondor, Ionel Brătianu, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Ion Inculeț, Alexandru Vaida-Voevod, Gheorghe Pop de Băsești, în acțiunea politică a cărora interesul strategic național a dominat în fața ocaziilor de moment.
1 Decembrie, o zi mare și sfântă pentru neamul românesc, este o zi căreia îi datorăm cinstire și respect, având grijă să învățăm s-o sărbătorim cu însuflețire, trezindu-se în noi simțămintele pe care fiecare națiune le datorează față de o zi-simbol.
Marea sărbătoare națională este destinată să ne amintească faptul că aparținem unei națiuni, că avem o țară, de la care nu trebuie doar să pretindem, ci pe care suntem datori s-o slujim, slujindu-ne astfel și pe noi înșine.
Aflându-ne în pragul Centenarului Marii Uniri, putem spune: „La mulți ani, ROMÂNIA!”, „La mulți ani tuturor ce simt și gândesc românește!”
