Social

100 de absenţi şi 4 eliminaţi la prima probă scrisă din sesiunea a doua a Bacalaureatului

Monica DUMITRESCU

100 din cei 526 de candidaţi teleormăneni înscrişi pentru proba scrisă la limba şi literatura română în cadrul celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului din acest an, desfăşurată luni, 22 august, nu s-au prezentat la examen. Alţi 4 candidaţi au fost eliminaţi după ce au fost surprinşi cu materiale nepermise în sala de examen. Este vorba despre trei absolvenţi de la Liceul Teoretic Zimnicea, care au susţinut examenul la centrul organizat la Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” din Alexandria, şi unul de la Colegiul Naţional “Unirea” din Turnu Măgurele. Cei patru candidaţi eliminaţi, pe lângă dreptul de a mai susţine examenul în următoarele două sesiuni, au pierdut şi dreptul de a le fi recunoscute probele promovate până acum.

În ce-i priveşte pe candidaţii rămaşi în examen, majoritatea sunt sceptici cu privire la notele pe care le vor obţine. Cei mai mulţi spun că subiectele la limba şi literatura română au fost foarte grele.

Profesorii spun, însă, că subiectele au respectat ca şi până acum modelele, având un nivel mediu de dificultate.

Candidaţii de la profilul umanist şi pedagogic au avut de rezolvat, la subiectul cu nr. I, mai multe cerinţe pe baza unui text de Gib Mihăiescu (“Bordelul din rezervă”), la subiectul II au avut de realizat un text argumentativ despre rolul emisiunilor culturale în societatea actuală, iar la subiectul al treilea un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume într-un text poetic aparţinând lui Tudor Arghezi sau Ion Barbu.

La profilul real, subiectul I a cuprins cerinţe pe baza unui text din Mircea Eliade (“Noaptea de Sânzâiene”), la subiectul doi – text argumentativ despre rolul comunicării în relaţiile de prietenie, iar la subiectul III eseu despre tema şi viziunea despre lume într-un text poetic aparţinând lui Lucian Blaga sau Nichita Stănescu.

În Teleorman, următoarea probă, cea la disciplina obligatorie a profilului, se va desfăşura miercuri, 24 august. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, în Teleorman pentru a doua probă scrisă sunt înscrişi 634 de candidaţi, cei mai mulţi urmând să susţină această probă la matematică (549 candidaţi), la istorie fiind înscrişi doar 85 de candidaţi.

Pentru ultima probă scrisă, proba la alegere dintre disciplinele profilului absolvit, care se va desfăşura vineri, 26 august, s-au înscris 561 de candidaţi. Cei mai mulţi vor susţine această probă la biologie (profil real) şi geografie (profil uman).

Lucrările la probele scrise vor fi evaluate în afara judeţului.

Primele rezultate vor fi afişate în 29 august, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În 30-31 august vor fi sosluţionate contestaţiile, iar în 1 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Anul trecut în sesiunea a doua a Bacalaureatului procentul de promovabilitate în Teleorman a fost de 27,4%.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.