Eveniment

10 permise de conducere, reținute de polițiști în 24 de ore

Polițiștii teleormăneni au aplicat, în 24 de ore, 32 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 25.940 lei, și au reținut 10 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice. Dintre acestea, 25 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță, 3 sancțiuni pentru alte abateri și 1 sancțiune pentru depășire.
Luni, 13 iunie a.c., orele 16:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Răsuceni, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN6, în localitatea Bujoreni, județul Teleorman, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”,  urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

În aceeași zi, orele 12:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede – Biroul Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Dobrotești, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul indicând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul  sub influența alcoolului”,  urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.