Social

1.696 de teleormăneni încasează indemnizație de creștere a copilului; alți 1.029 au ales să se întoarcă mai devreme la serviciu

La nivelul judeţului Teleorman, 1.029 de persoane beneficiază de stimulent de inserţie pentru creşterea copilului, iar 29 au fost suspendaţi la sfârşit de lună, potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Conform informaţiilor furnizate, pentru cei 1.029 de beneficiari, în luna octombrie, a fost plătită suma de 642.073 de lei, suma medie plătită fiind de 623,98 de lei.

Persoanele aflate în concediul pentru creşterea copilului, dar care aleg să revină la serviciu mai repede decât trebuie, pot cere acordarea stimulentului de inserţie, cuantumul acestuia fiind de 50% din cuantumul minim al indemnizaţiei aferente concediului pentru creşterea copilului. Acest drept al părinţilor este reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.

Potrivit normelor legale în vigoare, plata stimulentului de inserţie încetează când copilul împlineşte doi ani (respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap). Totuşi, în cazul persoanelor care obţin venituri cu minimum 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de doi ani (respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap), acordarea stimulentului se prelungeşte până când copilul împlineşte trei ani (respectiv patru ani, în cazul copilului cu handicap).

Citește și: http://ziarulteleormanul.ro/teleorman-peste-10-000-de-cazuri-semnalate-la-112-in-luna-octombrie/

Potrivit aceleiaşi surse, la nivelul judeţului Teleorman, 1.696 de persoane primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului, iar 181 au fost suspendate de la plată la final de lună. Pentru plata drepturilor persoanelor care primesc indemnizaţia pentru creşterea copilului, în luna octombrie a anului 2019 a fost achitată suma de 2.652.295 de lei, se mai arată în raportul ANPIS, suma medie plătită fiind de 1.563,85 de lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.