Mămicile pot solicita reîntoarcerea în concediu, dacă s-au întors mai devreme la serviciu
Legea nr. 66/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 304 din 20 aprilie 2016, a modificat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.
Începând cu data de 1 iulie 2016, salariaţii nu vor mai opta între concediu de creșterea copilului de 1 an sau 2 ani şi va exista doar o limită minimă a ICC, care va fi de 1.063 lei, după majorarea salariului minim, la 1 mai 2016, ne-a explicat directorul AJPIS Teleorman, Mihăiță Ghimiș.
Printre principalele modificări vizate de Legea nr. 66 din 2016 sunt eliminarea plafonului maxim al indemnizaţiei de creştere a copilului, acordarea unei indemnizații de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, dacă salariatul nu a avut nici un venit.
Tot de la 1 iulie, perioada de Concediu pentru creșterea copilului (CCC) va fi de 2 ani, respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap. Nu mai există posibilitatea ca părinţii să opteze pentru CCC de 1 an. Părinţii care optează pentru CCC de 2 ani se pot întoarce mai devreme la serviciu dacă doresc, situaţie în care vor beneficia de stimulent de inserţie. Stimulentul de inserţie va fi de 50% din indemnizaţia lunară, minim 85% din salariul minim brut.
Indemnizaţia lunară va fi de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni anterioare naşterii, în ultimii 2 ani, dar nu mai puţin de 85% din salariul minim pe economie, care este de 1250 de ron de la 1 mai 2016. Nivelul indemnizaţiei lunare creşte cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit din naştere.
În situaţia persoanelor care la data intrării în vigoare a noii legi, beneficiază de concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, de concediul fără plată sau de stimulentul de inserţie, acestea au trei variante pentru care pot opta, respectiv: persoanele care se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an sau în plata stimulentului de inserţie, precum şi pentru cele aflate în concediu fără plată pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, modificarea opţiunii se realizează pe bază de cerere şi acte doveditoare privind suspendarea realizării de venituri supuse impozitului, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Adică, persoanele care s-au întors la muncă până la împlinirea vârstei de doi ani a copilului, pot solicita reîntoarcearea în CCC.
Persoanele care se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani vor beneficia de modificarea cuantumului indemnizaţiei lunare aferente din oficiu, pe baza documentelor care au stat la baza acordării dreptului, iar pentru persoanele aflate în plata stimulentului de inserţie, indiferent de opţiunea de concediu exprimată iniţial, şi care nu solicită reîntoarcearea în CCC, prelungirea perioadei de acordare a stimulentului până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap, se face din oficiu. (C.P.)