Politic

Zorinel Niculcea, printre primii prefecți schimbați de Guvernul Grindeanu

În ședința de Guvern de joi, 12 ianuarie, Executivul a adoptat o serie de hotărâri de Guvern privind încetarea exercitării unor funcții publice de prefect sau subprefect, precum şi numiri, cu caracter temporar, în aceste funcții publice. Printre primii prefecți schimbați de Guvernul Grindeanu a fost și prefectul de Giurgiu, teleormăneanul Zorinel Niculcea.

În acest sens, Executivul a adoptat Hotărârea privind aplicarea mobilității pentru Niculcea Zorinel din funcția publică de prefect al județului Giurgiu în funcția publică de inspector guvernamental, precum și Hotărârea privind exercitarea cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Giurgiu de către Crișu Nina-Carmen.

Zorinel Niculcea a fost numit prefect de Giurgiu în ședința de Guvern de miercuri, 13 aprilie 2016, prin aplicarea mobilităţii în cazul înalţilor funcţionari publici. Numirea la conducerea Instituției Prefectului Giurgiu l-a găsit în poziția de inspector guvernamental, cu care s­-a ales la sfârșitul anului 2015, printr­-o decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, acesta fiind reintegrat în funcţia de inspector guvernamental, în cadrul Secretariatului General al Guvernului României.

Cunoscut drept un apropiat al PNL, Zorinel Niculcea a fost de două ori prefect de Teleorman, în perioadele în care PNL s­-a aflat la guvernare.

Demiterea prefectului de Giurgiu a fost anunțată de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, încă de sâmbătă, 7 ianuarie. Atunci, Carmen Daniela Dan a declarat că, în perioada în care județul Giurgiu s-a aflat sub atenționare de vreme rea, l-a sunat pe acesta câteva ore, însă nu a reușit să-l contacteze.

”Această situaţie a fost un test pentru toată lumea, pentru toţi cei care au avut competenţe în gestionare. Şi vă dau un exemplu: acum două nopţi l-am căutat vreo trei ore pe prefectul de la Giurgiu (n.r. Zorinel Niculcea). O să-l rog pe domnul prim-ministru să dispună încetarea exercitării pentru prefectul de la Giurgiu pentru că este nepermis, în situaţiile în care ai pe teritoriul judeţului şi vamă, să fii de negăsit.”, spunea Carmen Daniela Dan la finalul săptămânii trecute. (Violeta Mocanu)

5 Comments

  1. Zorinel Niculce este un alcoholic, dupa ochi se cunoaste. bautura preferata este palinca motivand ca este mai rar la WC cand bea tarie.
    probabil cand ministra de interne la cautat la telefon era rupt de bautura.

  2. Fane Pitiku

    Un mare impostor acest Zorro, manaca banii statului degeaba…Vorbiti cu el sa vedeti ce retard este…

  3. Priviti ce figura si tinuta vestimentara(canasa cu maneca scurta si cravat)are acest personaj .
    Mai degraba are figura de sofer de autobuz-ruta Rosiori_Putineiu decat de prefect!!!!

  4. Un oportunist de cea mai joasa speta, un incapabil profesional, de peste tot a plecat cu scandal, s-a batut cu Dida pe cand era la URBIS, un poopa in koor la Almajanu de cea mai joasa speta!!!!!Vedeti????De aceea este PNL, in halul in careeste, ca avenit cu maimutzoi ca Zorro!

  5. Un lucru foarte bun este plecarea lui Zorinel Niculcea de la conducerea prefecturii Giurgiu.
    Lucrul mai putin bun este trecerea in randul inspectorilor guvernamentali adica in cimitirul elefantilor.
    Ce cauta acest individ -care dorme pe le cand este vorba de interesul cetatenilor si este spirt cand este vorba de interesul personal-in randul celor care trebuie sa vegheze la modul cum este aplicat progranul Guvernului Rpmaniei in teritoriul.

Dă-i un răspuns lui Drojdieru Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.