Ziarul Teleormanul – 7000 de ediţii tipărite

     Cam de peste un sfert de veac, Ziarul Teleormanul (serie nouă – 23 decembrie 1989, însă primele ediţii ale publicaţiei au apărut în anul 1968) ţine cronica acestor meleaguri, cu bune şi rele, cu bucurie şi tristeţe, aşa cum este viaţa însăşi. Ca o adevărată şcoală de jurnalism este acest ziar care poartă numele acestui ţinut românesc. Aici, s-au format viitori cronicari, aici, visătorii au deprins mânuirea cuvântului prin care au lăsat urma trecerii lor prin lume, a celor pe care i-a scos din anonimat prin consemnarea faptelor lor.
Aici s-au format conştiinţe care au purtat cu sine idealuri cărora le-au căutat conturul potrivit. Aici s-a consemnat neliniştea creaţiei. Căci acest ziar a fost întotdeauna “centrul nervos” al spiritului teleormănean, editând cărţi, lansând scriitori, editând reviste de cultură pentru a depune mărturie în faţa nemărginirii mărginirea noastră înstărită de spiritul omenesc.
Când, însă, sărbătoarea se petrece în ograda cronicarilor, cuvintele devin sfioase, pentru că ele nu sunt obişnuite să dea contur acestor momente, ci doar să le consemneze trecerea. Căci cronicarii erei noastre – jurnaliştii – nu fac altceva decât să noteze grabnic trecerea timpului şi a faptelor omeneşte, deopotrivă. Şi, cum povestea începe întotdeauna cu “a fost odată ca niciodată”, orice sărbătoare gazetărească îşi găseşte adevăratul sens al existenţei sale în ceea ce a făcut, face şi va face, cu sprijinul cuvântului în sprijinul spiritului uman.
O fărâmă din aceasta s-a cuibărit aici, în cele 7000 de numere care propun dimensiunea veşniciei pe meleagurile Teleormanului!

pagini

7 Comments

  1. Traian says:

    ”O fărâmă din aceasta s-a cuibărit aici, în cele 7000 de numere care propun dimensiunea veşniciei pe meleagurile Teleormanului!”
    Frumos zis.
    Felicitari pentru continuitatea ziarului pana la acest numar exceptional.
    Exista undeva in arhiva toate numerele aparute?
    Frumos ar fi ca in cateva ziare ce vor urma sa fie citate unele articole remarcabile ce au fost scrise in acest timp.
    O usoara aducere aminte.

  2. Gina Simion says:

    Multa sanatate,realizari,la cat mai multe aparitii si…sa nu-i dati uitarii pe…veterani! La multi,multi ani!

  3. La multe, multe numere ziarului Teleormanul. Multa sanatate, impliniri si viata lunga truditorilor care fac posibila aparitia cotidiana a acestui ziar, parte a istoriei noastre contemporane! Felicitari!

Leave a Comment

*

code