Sport

Young Steaua Alexandria va organiza un campionat de minifotbal – Prima ediţie a Campionatului judeţean de minifotbal va avea loc în Teleorman

În urmă cu câteva zile, clubul Young Steaua Alexandria a demarat o acţiune inedită, înscrierile pentru prima ediţie a Campionatului judeţean de minifotbal. Întrecerea, care se adresează echipelor de seniori (pot participa sportivi cu vârsta de minim 16 ani), este organizată de clubul Young Steaua, în parteneriat cu Federaţia Română de minifotbal, organizatorii sperând să aibă la start cât mai multe echipe. Clubul alexăndrean, fondat de foştii fotbalişti Valentin Badea şi Sorin Paraschiv, a stabilit câteva reguli pentru desfăşurarea primei ediţii, care ar urma să debuteze în ultima săptămână din luna octombrie:

– pot participa echipe care se vor organiza în structuri sportive de minifotbal ulterior, pe baza unor tabele specifice pentru sportivi;

– fiecare echipă va avea în componenţă cel puţin 10 sportivi şi cel mult 18, între aceştia fiind un antrenor şi un delegat, care pot evolua şi în teren;

– jocurile se vor disputa în Alexandria, în etape săptămânale (nu vor fi programate jocuri în week-end);

– în momentul înscrierii, echipele (care vor plăti şi o taxă modică de participare) vor lua la cunoştinţă toate detaliile organizatorice ale campionatului;

– regulamentul campionatului este cel aprobat pentru orice competiţie de minifotbal.

Despre organizarea acestui campionat judeţean de minifotbal, Vali Badea a punctat următoarele: “Până în prezent s-au înscris 12 echipe, sunt din zona Roşiorii de Vede, Zimnicea şi Alexandria, dar am stabilit să mai aşteptăm puţin. Vom organiza o competiţie preliminară, după care va fi prima etapă a campionatului, noi vrem să începem la sfârşitul lunii septembrie”.

Pentru înscrieri în Campionatul judeţean de minifotbal, precum şi pentru orice alte detalii, echipele şi eventualii doritorii pot suna la numărul 0760.707515, sau la sediul clubului Young Steaua Alexandria.

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.