Viorica Dăncilă, prin ochii Puterii şi ai Opoziţiei

Propunerea PSD pentru funcţia de premier în persoana eurodeputatei Viorica Dăncilă a fost, aşa cum era de aşteptat, privită cu ochi buni de mare parte a social-democraţilor din judeţ, însă cu destul de multă reticenţă de reprezentanţii Opoziţiei.

Astfel, în timp ce colegii din PSD se mândresc cu faptul că prima femeie premier din istoria ţării vine din Teleorman, reprezentanţii Opoziţiei consideră ca fiind una total nepotrivită alegerea eurodeputatei Viorica Dăncilă şi că ar fi existat variante mult mai demne de luat în calcul chiar în organizaţia PSD din judeţ.

Redăm, în continuare, opiniile a doi parlamentari de Teleorman referitor la preluarea funcţiei de şef al Executivului de către Viorica Dăncilă.

“Dacă, până acum, Carmen Dan a fost ochiul stâng al preşedintelui PSD în Guvern, acum Liviu Dragnea are şi ochiul drept în Guvern, prin doamna Viorica Dăncilă. Personal, nu o cunosc, nu ştiu ce a făcut doamna Dăncilă pentru judeţul Teleorman, dar sunt convins că în PSD Teleorman erau persoane mult mai pregătite pentru a prelua această funcţie. Oricum, acum domnul Dragnea are doi ochi în Guvern, prin cele două doamne.

Şi ţin să precizez că, dincolo de speculaţii apărute în spaţiul public odată cu desemnarea doamnei Dăncilă pentru funcţia de premier, preşedintele Iohannis nu avea alternativă, a făcut ceea ce trebuie, ceea ce îi cere Constituţia. Salut decizia preşedintelui şi am convingerea că este una înţeleaptă”, a declarat senatorul PNL Eugen Pîrvulescu

“Viorica Dăncilă a fost unica variantă pe care PSD a avut-o astfel încât preşedintele Iohannis să nu poată să o refuze. Propunerea a fost discutată şi votată în CExN, Viorica Dăncilă este o persoană “curată”, căreia nu i se poate reproşa nimic, nu are niciun fel de problemă de natură penală, nu a fost implicată în scandaluri, aşadar nu exista niciun argument logic pentru care preşedintele ar fi putut să refuze să o desemneze.

O cunosc de mult, de foarte mult timp, are o activitate politică suficient de îndelungată pentru a ocupa o astfel de funcţie, a fost o prezenţă activă atât în PSD Teleorman, cât şi în OFSD… Este un excelent organizator şi sunt convins că va respecta întocmai programul politic al PSD, lucru pe care cei doi foşti premieri, Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, nu l-au făcut aşa cum trebuia”, a precizat deputatul PSD Valentin Boboc. (Violeta Mocanu)

1 Comment

  1. daniel says:

    Vasilico ,spik inglis? de unde dracu?

Leave a Reply

*

code