Violeta Răduț susține modificarea legii privind drepturile pacientului; partenerii necăsătoriți vor putea fi reprezentanți legali atunci când vine vorba de actul medical

Persoanele care trăiesc în uniuni consensuale sau concubinaj ar putea căpăta, atunci când vine vorba de actul medical, aceleași drepturi de care se bucură persoanele căsătorite, printre care dreptul de a-și vizita partenerul internat sau de a-și da acordul pentru efectuarea unor proceduri medicale, dacă o inițiativă legislativă susținută de mai mulți aleși, printre care și deputatul PSD de Teleorman Violeta Răduț, va primi votul Parlamentului.

Potrivit acului normativ pus recent în dezbaterea senatorilor, pentru modificarea şi completarea art.1 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, partenerii necăsătoriți s-ar putea bucura de o parte dintre drepturile pe care le au persoanele căsătorite, mai exact, atunci când vine vorba de relația cu sistemul medical din România, cei ce trăiesc într-o uniune consesuală sau în concubinaj s-ar putea bucura de aceleași drepturi de care se bucură cei ce sunt căsătoriți în mod oficial. Concret, în urma modificărilor, aceștia vor putea să-și viziteze fără probleme partenerul sau partenera internat/ă în spital și să-și dea acordul, atunci când pacientul n-o poate face, pentru efectuarea unor examinări medicale sau a unui tratament, inclusiv a unor intervenții chirurgicale.

Mai exact, inițiativa legislativă stabilește definiția reprezentantului legal, acesta fiind cel ce dă consimțământul în cazul în care pacientul nu o poate face. Propunerea legislativă stabilește că “prin reprezentant legal se înțelege soțul/soția, copiii, părinții sau celelalte rude până la gradul al IV-lea, precum și orice persoană cu vârsta de minimum 18 ani împliniți pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declarație autentificată în fața notarului, care se înregistrează în Registrul Național Notarial de Evidență a Procurilor și a Revocării acestora”.

Leave a Comment

*

code